Știți ce ăla un ștender ? Hai ziceți, știți ? Rimează cu belengher, dar este din altă familie lexicală . În sfîrșit, ca să nu vă mai pun memoria la încercare, vă voi da eu definiția : conform DEX-ului, un ștender este un suport sau un stâlp (din nemțescul Stander) . În cazul meu este suportul de pe casă care susține firele prin care se deplasează în mod ordonat electronii . Adică, mai pe scurt, curentul electric . Acela care ne pune în mișcare mașina de spălat și aspiratorul, ne încarcă bateriile laptop-urilor și ale telefoanelor, ne încinge filamentele becurilor și ne umflă facturile plătite către Electrica . Nu știu dacă ștenderul ăsta a făcut războiul, dar cu siguranță l-a prins pe Dej . Așa ca obosit și gârbovit de ani, ros de rugină si uscat de soare a început să se aplece ușor spre tabla acoperișului . Panicat, am decis ca este momentul să-l schimb cu altul, unul care să reziste cel puțin până când King Kong va sări de pe ecrane și va apărea și in Ploiești, făcându-mi onoarea să se urce pe ștenderul meu . Dar până atunci mai este, așa că nedorind sa asist la un transfer de electroni de pe fire pe tablă, care să producă un scurt-circuit cu consecințe nefaste asupra întregului cartier, am decis să iau măsuri . Măsuri care nu constau in găsirea a doi băieți zdraveni care să schimbe stâlpul, ci, mult mai simplu, în depunerea unei banale cereri, scrisă cu pixul pe o foaie de hârtie, la sediul Electrica din Ploiești . Mai precis Electrica-Distribuție . Veți vedea mai departe de ce fac aceasta precizare . Cererea mea a fost înmânată Serviciului de lucru cu publicul, a fost citită și, spre mirarea mea, nu a fost aruncată la coș, nici măcar nu mi-a fost returnată pentru nu știu ce acte sau informații lipsa . Toate bune și frumoase până aici .  M-am întors acasă și, normal, m-am pus pe așteptat . Mai întâi a venit un nene îmbrăcat într-o salopetă albastră, care a măsurat cu pasul distanța de la stâlpul de pe stradă până la casă, iar apoi a desenat pe spatele cererii mele o schiță ce semăna cu o linie de cale ferată . După două săptămâni m-au chemat să-mi iau cererea . Aprobată . Și acompaniată de soluția tehnică ce rezolva complet problema mea . Mi s-a dat și o lista de firme (agreate, acreditate și licențiate) cu care să execut lucrarea . M-am dus cu toate hârtiile in dinți la prima de pe listă, intrând in următorul ciclu de așteptare a listei de materiale și a devizului final . De circa o săptămână . Am primit, in final, listele si m-am dus cu tot dosarul la alt sediu Electrica . Acum la Electrica-Rețele . Am depus dosarul, am primit un număr de ordine și mi s-a spus să sun cam într-o săptămână .

lightning

 

Conștiincios și răbdător eu am sunat . Ei au răspuns după vreo zece zile . Iar atunci mi s-a spus că soluția dată de Electrica-Rețele (colegii lor !) nu este bună . Să vin să iau dosarul și să refac toata documentația . Am avut încotro ? Nuuu ! Ștenderul se mai apropiase cu unghiul de pi/30 de acoperiș, așa că am fugit sa iau actele . Mi le-a dat o domnișoara amabilă de la ghișeul unde le depusesem, sugerându-mi ca sunt diferențe structurale între formularea ”curent monofazat” și ”curent trifazat”, diferențe ce nu pot fi limpezite decât de către cei care au completat dosarul, Electrica-Rețele . Așa ca ar fi bine sa iau eu hârtiile în brațe și să dau o fugă pâna la ei . Ceea ce am și făcut . M-am aruncat în mașină, am străbătut jumătate de Ploiești ocolind cu câte 3 kilometri șanțurile și gropile proaspăt făcute pentru a moderniza in 5 ani liniile de tramvai și m-am prezentat la biroul cu pricina . Aici era ora prânzului și, normal, toată lumea mânca . Am îndrăznit să mă adresez unei doamne care părea că ține cură de slăbire . Binevoitoare, știind ce are de făcut, a pus mâna pe telefon și a sunat-o pe șefa de la Electrica-Distribuție, cea care citise pe diagonală și îmi dăduse un retur în lung de linie a buclucașului dosar . Doamna de aici, cu mai multă experiență și autoritate, a convins-o în doi timpi și trei mișcări pe Șarapova de la Rețele ca formularea este corectă și să semneze naibii proiectul pentru ca vine vremea rea, cu vânt și ploaie și nu se știe cât mai rezistă ștenderul . Eu zâmbeam mulțumit că, în sfârșit am dat peste cineva hotărât, capabil să ia o decizie finală . Așșș, m-am înșelat . Întors fericit la celălalt sediu (după încă o oră petrecută în trafic), am înmânat dosarul (nemodificat) domnișoarei de la ghișeu, lăsându-mă pradă slabiciunii de a pune o întrebare banală la final : ”N-ați fi putu să-i sunați dumneavoastră pe colegii de la Rețele, s-ar fi rezolvat în câteva minute și nici n-aș mai fi pierdut timpul alergând prin oraș . Sunteți doar aceeași firmă, nu-i așa ?” . N-am priceput semnul de ”Tăceți !” asociat cu un început de spaima de pe fața interlocutoarei mele, dar imediat, după ce au început sa vibreze geamurile unui birou din spate am înțeles ce se întâmplă . ”Cine e nesimțitul care pune aici întrebări inutile ? Și in afara programului de lucru cu publicul ”, a bubuit vocea șefei . ”Mă iertați”, îndrăznesc timid, ”am doar o simpla curiozitate de client cu toate facturile la zi ” . ”Daaa, hai ca-ți lamuresc eu personal toate întrebările” . Prima dintre ele, ”Oare cum arată șefa ?” a fost spulberată imediat . O blondă cu un fund cât un balon stratosferic, cu o mână în șold și cu cealaltă fluturând niște hârtii, apăru in cadrul ușii . ”Poate vrei ca dosarul să stea la mine pe birou vreo două luni …” . Perseverent, încerc aceeași manevră : ”Ați fi putut sa dați un telefon …” . ”Cui, mumiilor de la Rețele, alea au fost până acum câțiva ani cititoare de contoare, umblau cu caietele cu șină prin apartamente, iar acum se cred mari experte in circuite electrice trifazate . Poate in fazele lunii, ha, ha, ha !” . ” Știți, doamna de acolo zicea …” . ”Nu zicea nimic ! ”, și trânti vraful de hârtii din mână . ”Și directorul sa vină, și dosarul nu o să treacă, știi ce strada e aici ? Mărășești, drăguță ! Și aici e permanent o bătălie în care ”pe aici nu se trece”, e clar ?”, și trimise din ochi două săgeți către mine . ”Clar, dar …” . ”Hai du-te mai repede acasă și așteaptă sa te chemăm noi, până nu mă enervez mai tare și chem gardianul !” . M-am uita speriat in direcția celui amintit și m-am mai liniștit imediat : un semi-pensionar îmbrăcat într-o uniformă vișinie, cam largă, se uita înțelegător la mine . M-am resemnat și am dat sa ies afară . Numai ca in acel moment, mi s-a întâmplat ceea ce i se întâmplă unui om o singură dată in viață : am avut o revelație . Dinspre capul blondei am văzut cum mici fulgere albăstrui ies cu o viteză fantastica umplând toata camera . In același timp, becurile au început să pâlpâie palid, iar aerul să miroasă a ozon . Și mi-am dat seama, creierul șefei producea curent electric ce era rapid transferat in sistemul energetic național . Nervii, neuronii, întinși la maximum de prezența și replicile mele, vibraseră puternic, generând mici scintilații ce se uniseră in descărcări electrice . Iar acestea erau preluate, fără fire, wireless, in acumulatorii imenși din spatele clădirii, și tot așa mai departe, electronii ajungeau până într-un sat din Buzău in care inundațiile opriseră curentul . Iar acolo, stând pe un scaun, in bucătăria întunecată din care scosese cu ligheanul si ultimii stropi de apa, Tușa Maria, zise privind becul care începu sa lumineze slab : ”Mulțumesc maică, Georgiana, că ai pornit lumina !” . Nervocentrala, complexul energetic Tănăsescu își făcuse încă o dată datoria . Era angajata perfectă, cea care producea, la propriu, mai mult decât consuma . Era întruchiparea ideală a teoriei unificării câmpurilor, cea pe care fizicienii caută sa o explice de la Einstein încoace . Îmbogățită acum cu o nouă forța fundamentală, primordială : forța minții, a neuronilor . Am plecat mulțumit de mine însumi, in timp ce șefa vorbea răstit la telefon înconjurată de un curcubeu de lumini și unde electromagnetice .

De atunci au trecut trei săptămâni . Sun in fiecare zi, de fiecare dată răspunsul este altul : dosarul este fie la Investiții, fie la Comisia de Evaluare, fie la Echipa Tehnica, fie mai știu eu pe unde … Încă mai am răbdare, pentru că știu că o fac pentru o cauză nobilă : producția de curent a nervocentralei nu trebuie să se oprească niciodată …

*poza de aici