1. Isi puse manusile moi, de piele, mangaindu-si incheieturile subtiri, nervoase . Isi lua casca, ii sterse, in trecere, cu cotul, viziera usor prafuita si o trase, cu o usoara strambatura, pe cap . Iesi in curte, mergand apasat, lovindu-si cizmele una de cealalta, ca si cum ar incerca sa scape de o bucata de noroi invizibila . Motocicleta statea cuminte, sprijinita in cric, ca si cum ar dormi cu capul aplecat pe “umarul’ stang . Intoarse cheia in contact, motorul tusi de doua ori, sec, ametit de somn, dar prinse imediat viata, torcand rotund ca o pisica . Zgomotul il surprinse, se trezise prea devreme si mintea lui inca visa … Pentru a nu stiu cata oara rememora evenimentele petrecute ieri in holul mare al facultatii … Era pauza dintre “Teoria sistemelor” si “Inteligenta artificiala” . Statea pe un calorifer si citea un roman vechi, cu pagini ingalbenite, gasit in colectia pe care bunica lui o stergea saptamanal de praf, ingrijind-o ca pe comoara de pret . Scrisa de Jean Bart, cartea ii purta gandurile prin cosmopolita Sulina, oras nascut de Dunare la varsarea ei in mare . Albastri-verzui, culoarea apelor ce se ciocneau in valuri infinite, erau si ochii ei, ce il fixau curiosi de sus, din dreptul amfiteatrului mare, a carui intrare era la etaj . Il stia, veneau dimineata cu acelasi metrou, iar intr-o dimineata, la o frana brusca, se agatase instinctiv, inchizand ochii, de bratul sau drept . Ii simtise pentru cateva secunde muschii incordati, se scuza rusinata, ghicind in ochii lui surpriza si placerea in acelasi timp . Fastacita, nici nu baga de seama ca mana lui stanga, cea libera, ii atinse parca fara sa vrea parul frumos, lung, castaniu, ce ii imbratisa umerii .
2. Isi lua inima in dinti spunandu-si in gand : “Si la urma urmei, ce daca fac eu primul pas ? De fapt jumatate este facut de atunci, in metrou . Ia sa vedem cu ce se ocupa micul Einstein !” . Isi cerceta rapid tinuta, isi puse ochelarii pe care ii folosea rar, doar atunci cand invata mai mult noaptea si isi aranja cateva suvite rebele in agrafa mare, in forma de fluture, care ii tinea parul captiv . Estetic vorbind nu isi prea gasea nici un cusur, avea tot ce ii trebuie unei femei frumoase, atragatoare : picioare lungi, atletice, modelate in timp de cateva sporturi pe care le practicase fara a ajunge insa la performanta : volei in scoala, inot in vacantele lungi din micul orasel unde copilarise, schi acum in primii ani de facultate ; (stia ca are picioare frumoase, simtise multe priviri “arzandu-i” gambele pline, frumos arcuite) ; trup zvelt, cu o talie inca adolescentina si sani plini de personalitate ; umeri rotunzi prinsi de clavicule elastice, usor iesite in relief ; gat suplu, sustinand un cap cu o mutrita simpatica, o fata cu pistrui, parca aruncati din stiloul unui scolar neatent, un chip vesel al carui atu era dat de ochi, cand albastri ca cerul in zilele calme, linistite, cand verzi-adanci in zilele furtunoase . Era o zi potolita, doar cu doua cursuri serbede, asa ca se putea baza pe o energie pozitiva si o incredere pe masura . Cobori scarile, incet, teatral, precum Kate Winslet In “Titanic” si ajunse langa el . Cu un gest hotarat atinse copertile rosii ale cartii, impingand-o in afara campului vizual si, cantarindu-si cat mai bine cuvintele, puse cea mai potrivita intrebare pentru locul unde se aflau si pentru a-i linisti chipul uimit : “Voi unde ati ajuns la Teoria Sistemelor ?”
3. “E mai inalta decat mine !”, fu prima lui reactie incarcata de oarecare panica . Temperata imediat de imaginea tocurilor ascutite iesind de sub materialul tare, usor uzat al blugilor . “Aaaaa, fata din metrou”, isi zise in gand usor satisfacut . O simtise, asa cum un leopard alb, de zapada stie cand un intrus ii calca teritoriul de cativa kilometri patrati . Ceva interior, profund, ii alertase simturile . Dar mai presus de toate stia ca are un dar . Unul secret, tinut departe de curiozitatea si nestiinta celor din jur . Putea sa anticipeze, “vedea” ce i se va intampla cu 2-3 zecimi de secunda inainte ca acel lucru sa devina realitate, “auzea” vorbele ce urmau sa i se spuna cu cateva momente inainte ca sunetele sa iasa din gura interlocutorului ; mai neobisnuit esta ca acest har se manifesta doar in prezenta oamenilor cu care avea o oarecare compatibilitate, persoane care ii placeau si in compania carora se simtea bine . Nu era un tip mercantil si nici nu incerca sa-si speculeze avantajul primit din eter, la Loto nu i–ar fi folosit, nu avea destul timp pentru a ghici toate numerele, iar la examene daduse doar peste profesori obtuzi, plicticosi, de a caror platosa opaca nu putuse trece decat invatand constiincios toate cursurile . O masura din nou din cap pana in picioare, multumit de rezultatul observatiei sale exhaustive si isi aminti ca atunci, in metrou, isi folosise magia apropiindu-se de ea, ca din intamplare, atunci cand “simtise” ca trenul va frana . Restul nu a fost decat o formalitate, bratul lui era unica sansa, singurul punct de sprijin din tot Universul pe care fata putea sa-l aleaga . Combinatia ii iesise perfect si ca bonus isi oferise si o mangaire discreta a parului ei, stralucitor, de foc . Si acum stia ce o sa-l intrebe, nu fu deloc surprins si calmul asta al lui, linistea cu care ii tintui privirea o facu sa-si piarda controlul inimii . Respiratia i se accelera printre buzele intredeschise, iar o vena subtire, albastruie, ce-i brazda gatul catifelat, incepu sa pulseze usor .
4. “Eu sunt Cristina !”, zise intinzand mana . “Stiu ! Iar numele meu este Valentin !” . Palmele lor se intalnira intr-o strangere de care el profita pentru a-i atinge cu varful degetelor incheietura mainii, linistandu-i pulsul . Se ridica in picioare, renuntand la citit, si ii spuse privind adanc in ochii ei : ”Intrebarea ta imi aduce aminte de o carte citita in copilarie – “Recreatia mare” – era acolo intr-o povestire un elev timid, retras care nu stia cum sa intre in gratiile unei fete . A ales in final o zi geroasa de iarna, in care si-a oprit colega in drum spre casa si, tragandu-si nasul, a intrebat-o cu inocenta – Voi ce aveti la romana ? Si se pare ca i-a mers . Eu n-o sa-ti spun nimic despre cursul de “Teoria sistemelor”, fac pariu ca interesul tau pentru acest lucru este egal cu dorinta mea de a zbura azi cu balonul . Si cred ca pistruii de pe fata ta au starnit un roi de fluturi mari, albi, in stomacul meu si … stai … chiar simt ca zbor purtat in aer de aripile lor diafane . Asa ca ai castigat pariul, spune-mi ce-ti datorez ?” incheie tragandu-si brusc rasuflarea . “Ce-mi datorezi ?” surase si toate razele de soare erau stranse in zambetul ei . “O proba de curaj, o dovada ca poti sa te ridici la inaltimea indraznelii mele de a te agata asa pur si simplu . Crezi ca esti in stare ?” . O cuta adanca ii brazda fruntea dar isi reveni imediat . “Da Cristina, cred ca am gasit ceva ce ti-ar placea si s-ar potrivi perfect cu stilul tau direct si mai ales cu ochii tai de un albstru infinit “ . “Iti multumesc pentru compliment, dar nu incerca sa tragi de timp …” . “Nuuu, nu, iti spun imediat . Ce ar fi sa facem maine o plimbare cu motocicleta ? O sa vezi, o sa fie super . Iesim putin din oras, admiram hainele aurii ale toamnei si apoi ne intoarcem “ . “Hmm, nu suna rau, nu am mers niciodata cu mijlocul acesta de locomotie . Te pricepi, mergi tare, ai dovezi de buna conduita pe sosea ? “ Bineinteles ca stia ce o sa-l intrebe asa ca avea raspunsul pregatit . “Am tot ce trebuie pentru ca tu sa fii in siguranta . Aoleu, mai putin o casca pentru tine !” . “Stai linistit, chiar vreau sa vin asa ca o sa gasesc eu una prin camin . Vii sa ma iei ? P 21 maine pe la 10:00 ?” “Da, asa ramane, maine la 10:00. Acum fugi, cred ca profesorul tau a intrat in amfiteatru .” Fata pleca, dar fu imediat oprita din drum . “Cristina, pana maine o sa-mi fie dor de tine !” . Zambi larg, inchizand ochii, fara sa se intoarca, multumita de ce auzise si isi flutura mana catre el in stilul “mai vedem noi …” . Nu stia ca undeva in memoria lui, tot acest “film” avusese o avanpremiera pentru fiecare secventa si replica . Iar ultimul zambet, cel tainuit cu atat grija, il facuse sa sara in sus de fericire si sa uite pur si simplu cartea cu coperti rosii, “Europolis”, pe caloriferul ruginit …
5. Pe strada trecu in viteza o masina si zgomotul ei il facu sa tresara . Deschise ochii si imaginea motocicletei i se focaliza pe retina inlocuind temporar silueta Cristinei care se pierdu in aburul toamnei . Isi puse casca, se urca pe sa si accelera usor disperat spre “Regie” . Era ora 9:30 . Ajunse repede, stia cateva scurtaturi si, mai mult, depasi si cateva coloane de masini pe linia de tramvai . Opri in in fata caminului, zdrobind cu rotile cateva ghinde cazute din stejarul ce umbrea geamurile cladirii . Cristina era pe banca si se ridica imediat, usor imbujorata . Venea spre el, imbracata sportiv, purtand blugi si o geaca neagra deschisa neglijent la fermoar . Casca, tinuta in mana stanga, ii dadea un aer de film, de poveste, si el o vazu imediat pe Kelly McGillis din “Top Gun” . Ii intinse mana si ii simti din nou tremurul abia perceptibil al degetelor . Se pierdu de emotie si se lansa intr-o tirada despre motoare, cilindri si cai putere ; ii arata cum se porneste “motoreta”, de unde se aprind farurile, si unde sunt franele . I se citea bucuria pe chip si starea asta de bine i se transmise si ei in timp ce el claxona de cateva ori ca un copil facand-o sa rada cu capul dat pe spate . Isi pusera castile pe cap, ea nu inainte de a-si scutura parul intr-un gest care il facu pe el sa-si piarda rasuflarea . El se urca primul pe sa si apoi si ea, putin retinuta, nu stia ce sa faca cu mainile, dar o ajuta el, ii prinse delicat o incheietura si ii puse palma pe mijlocul sau . Mana cealalta veni firesc si, gata, erau acum inlantuiti, pregatiti pentru marea lor aventura . Porni usor si inertia se juca putin cu ei, ciocnindu-le castile si se amuzara amandoi, fara sa se auda, acoperiti de zgomotul puternic al motorului . La prima frana, primul principiu al mecanicii il ajuta din nou, si ea isi apropie fara sa vrea trupul de al lui, lipindu-si sanii fermi, elastici de geaca lui rosie . Dupa cateva sute de metri Valentin trase pe dreapta, cobori cricul si se intorse spre ea . O intreba cum se simte, daca merge cumva prea repede, dar vazu nedumerirea de pe fata ei si isi dadu seama ca nu il aude, castile ii separau fonic, si atunci ii ridica viziera si se trezi tinandu-i capul cu ambele maini, intr-un gest extrem de tandru . Ramasera asa privindu-se timp de cateva secunde si el incerca sa-i spuna ceva, dar se bloca, timid, reusind totusi sa sopteasca “Vreau sa-ti arat niste locuri extraordinare .”
6. Cristina se simtea bine, plutea, zbura, nu doar la figurat, ii placea timididatea lui, felul in care o proteja, simtea ca nu vrea sa o impresioneze cu “motorul”, ci sa o faca sa se simta in siguranta . Stia ca merge incet pentru ea si ca este atent la masinile din jurul lor, claxonand de cateva ori, exagerat, cativa pietoni neglijenti . Incercase, la inceput, sa nu stea prea aproape de el, nu voia, deocamdata !, sa-l incurajeze prea mult, asa ca se tinea de el, trebuia sa-si pastreze echilibrul, dar o facea de abia atingandu-l, la o distanta ce-i amintea de dansurile populare din scoala generala . Franele lui, poate puse intentionat, ii jucasera insa o festa si isi lipi de cateva ori pieptul de spatele lui, tare, incordat, iar genunchii ei ii atinsera, la curbe, pantalonii lui de piele . Si apropo de dansurile populare, din clasa a cincea facea pereche cu Ovidiu, profesoara de sport, ce avea ca pasiune dansurile oltenesti, ii pusese pe amandoi, se potriveau, stateau si in aceeasi banca, erau nedespartiti . Au intrat impreuna si la liceu si apoi firesc si pe portile de vis ale dragostei . El era foarte bun la chimie, olimpic international, cu rezulate exceptionale la concursurile de top, si lucrurile s-au complicat atunci cand el a ales sa studieze in la Nurnberg, pentru cel putin 5 ani . Ea a ramas in tara, studenta la Politehnica, si distanta a aranjat lucrurile intr-un fel in care nu-l banuia cu cativa ani in urma . S-au despartit dupa un Craciun in care ea a ajuns in Germania, dar l-a gasit mai distant si mai rece decat azotul lichid de care ii povestea intr-a noua, mandru ca il folosise la o experienta spectaculoasa ….. Valentin era concentrat, aplecat deasupra ghidonului, incerca sa traga cu coada ochiului in spate, sa vada ce face ea, dar era greu, trebuia sa fie atent, nu era trafic in dimineata aceea, insa asfaltul era prost, si evita orie groapa, cat de mica . Putea vedea insa umbra lor, alergand tremurand peste strazi, doi tineri imbratisati, avand doua “sfere” pe cap, de sub “globul”ei fluturand, intr-un mod cinematografic, suvitele lungi ale parului ei frumos … Trecura de cladirea Guvernului si intrara pe strada Paris .
7. Nu stia de ce o luase pe acolo … Sau poate motocicleta isi amintea ceva … N-avea de unde, pe atunci nu se “cunosteau” … Impreuna era doar cu Aura … S-au cunoscut in anul intai, in inghesuiala din primele zile de la orar . Ea era subtire, firava, tunsa scurt, baieteste si incerca sa se strecoare printre ceilalti la geamul avzierului . El “vazuse” atunci ca va fi prinsa intre doua huidume ce pareau foarte “interesate” de orele de a doua zi, si o trase repede de mana . Restul a venit de la sine … Erau nedespartiti la cursuri, la bufet, la filme, in week-end, pe strazi . Lui ii placeau zonele vechi ale Bucurestiului, strazile cu case invelite in iedera, parcurile cu banci vechi, de lemn, statuile inverzite ce vegheau din rondurile aflate in crucea drumurilor . Triunghiul delimitat de Bulevardul Aviatorilor, Calea Dorobanilor si Soseaua Stefan cel Mare era locul in care mergeau aproape in fiecare saptamana . Se plimbau, tinandu-se de mana pe strazile cu nume de capitale, inchipuindu-si ca sunt chiar acolo, in Tokio, Roma, Oslo, Praga sau Paris . Era o iubire totala, pentru toate anotimpurile . Primavara se ascundeau dupa copaci – teii de abia inverziti – cautandu-se unul pe celalalt, imbratisand trunchiurile groase incercand sa-si atinga obrajii, buzele, ochii… In timpul verii, noaptea, cautau pe cer, printe siluetele caselor cu etaj, stelele cazatoare, punandu-si dorinte doar de ei stiute . Toamna, inotau prin covorul de frunze ce acoperea trotuarele “Parisului” si se strecurau printre picaturile grele de ploaie, fugind catre statia de autobuz din Piata Dorobanti . Iarna, se opreau in fata ambasadei Portugaliei, pandind momentul cand jandarmul isi termina rondul si se retragea zgribulit in ghereta de lemn, si se sarutau, apasat, cu patima, cu disperare, contopiti, acoperiti de puritatea fulgilor de nea, pana cand soldatul se dumirea si tusind jenat ii trezea din visul hibernal . Incet-incet, ca niste copii ce descopera lumea, si-au cunoscut inimile, gandurile, sperantele, corpurile . Intr-o zi, Aura nu a mai venit la cursuri si nici nu a mai raspuns la telefon . Valentin a aflat la de la niste vecine de camin ca se mutase cu toata familia in alt oras . Isi facuse si transferul de la facultate, fara sa-si mai ia ramas bun, fara sa-i scrie macar un bilet de adio, nimic …”Darul” lui nu-l ajutase, nu putuse sa prevada ruptura, magia lui il tradase … Inchise ochii, de durere, dar in acelasi timp simti niste brate calde, moi, ca-l strang pana la sufocare . Cristina ii alinase tristetea … Zambi si accelera spre iesirea din Bucuresti .
8. Era usurat, ca si cum ar fi scapat de povara cerului, si suferinta ramase undeva departe, in zborul frunzelor ce se imprastiara in urma rotii din spate atunci cand iesi din Piata Dorobanti . Vesel, se ridica in scari, dar fu tras inapoi, dojenitor de bratele Cristinei .”Hei, lasa figurile !”, dar el nu auzi nimic, se aseza totusi inapoi in sa si ii facu un semn linistitor din cap . Lua cateva viraje inclinand mult motocicleta si ii “ghici” teama, dar asta dorea, sa-l inconjoare cu bratele si sa-i dea cateva kilocalorii din caldura trupului ei . Iesi din oras prin noul pasaj pe care il strabatu precaut, atent la masinile care veneau din spate, dar se dezlantui in dreptul aeroportului Baneasa, schimband hotarat “a sasea” si avantandu-se in urmarirea unui Audi TT negru-taciune . Il prinse in cateva secunde, soferul n-avea chef de intreceri, era ocupat cu o blonda voluptoasa, probabil ii explica situatia exploziva din Orientul Mijlociu, nu-l baga prea mult in seama si accelera si mai mult, acul vitezometrului se duse spre 120 Km/h si brusc taie gazele, isi dadu seama ca uitase pentru cateva momente ca nu e singur . Reduse viteza si coti la dreapta spre “Gradina Zoologica” . Lasa in stanga “Academia de Politie” in fata careia cativa tipi isi pregateau bicicletele pentru o tura prin padurea din apropiere si trecu “ca vantul” prin cartierul de vile reci, lipsite de personalitate, ridicat la marginea Capitalei . Iesi din nou in camp, era exact ce isi dorea, un drum linistit fara prea multe masini, departe de aglomeratia si pericolul celuilalt, DN1 . Soarele se ridicase mai mult pe cer, umbra lor era acum mai mica, lipita de “motor”, trupurile li se contopisera si in fuga lor pe asfalt . Deoadata, o bataie pe umar il facu sa tresara . Se intoarse pe jumatate, cat sa vada si drumul, si undeva, inspre rasarit, in prelungirea bratului Cristinei, vazu silueta delicata a unui avion ce venea la aterizare . Trase pe dreapta, puse cricul, o ajuta pe ea sa-si scoata casca de pe cap si incepu sa cante incetisor “Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor …” . Cristina il prinse de brat, iar el ii atinse fata, trecandu-si degetele peste pistruii ei, incercand parca sa-i numere … Fata isi lasa capul in palma lui, usor visatoare : “Ai intrat in viata mea cu viteza unui supersonic, m-ai plimbat in goana motocicletei, ce mai urmeaza dragul meu Valentino Rossi ?” Ochii ei, de un albastru intens (sau poate se reflecta perfect cerul senin in ei !), il chemara si el isi apropie buzele flamande de fata ei in cel mai firesc gest din lume . Dar chiar in acelasi timp, trecu pe deasupra lor, la cativa zeci de metri, greoi si zgomotos, avionul a carui imagine de insecta se transformase intre timp in corpul unei balene metalice si stralucitoare . Suflul si sunetul puternic le despartira corpurile si, privind pasarea uriasa cum aterizeaza, uitara de primul lor sarut .
9. “Cristina, ti-e frig, de ce tremuri ?” “Nu, nu am nimic, doar niste ganduri razlete …Hai, du-ma mai departe, in lumea ta .” “E o lume frumoasa, in care visele se impletesc cu realitatea, dar pana acum a fost numai a mea . Bine ai venit ! “ . Si lua o poztie martiala, isi indrepta spinarea, ii prinse mana dreapta si i-o scutura hotarat . Ea rase, isi puse casca inapoi pe cap si ii facu semn cu ochiul :” Mergem, ca a inceput sa-mi placa !” . Plecara mai departe . Urma Balotestiul, o comuna insirata de-a lungul panglicii de asfalt, cu case nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu obisnuita carciuma gazduita de o baraca rosie de tabla, avand in fata cateva scaune de plastic ce asteptau clientii fideli . Valentin mergea atent, nu ambala motorul prea tare, evita fara probleme gropile si obstacolele intalnite . Ajunsera si la intersectia cu DN1, intr-un fel era capatul drumului, de aici se intorceau spre Bucuresti . Opri “motoru’”, astepta cateva minute pana cand coloana de masini ce venea dinspre Capitala se mai rasfira, schimba in viteza intai si accelera spre sensul celalalt de mers . Trecu de axul drumului si in zecimea urmatoare de secunda vazu in oglinda farurile albe ale unui Ople Vectra, modelul anilor ’90, ce venea in viteza din dreapta, dinspre Ploiesti . Roti acceleratia pana la maxim, insa era prea tarziu . Soferul masinii reusi sa opreasca, scotand fum din cele patru cauciucuri, dar bara de protectie atinse totusi roata din spate a motocicletei . Aceasta se inclina brusc spre dreapta, Valentin o redresa oarecum in partea cealalta si apasa in acelasi timp, pana la durere, si frana . Efectul fu dezastruos : Cristina zbura pur si simplu prin aer ca un saritor de la trambulina, aterizand pe partea dreapta a corpului, lovind asfaltul mai intai cu umarul si apoi cu piciorul . Casca ii sari din cap iar ea mai alunca cativa metri pana se opri cu crestetul in bordura de beton a trotuarului . Valentin avu noroc, motocicleta cazu peste el, dar isi trase rapid piciorul si il salva si intaritura metalica de la cizma . Se ridica in picioare si fugi usor schiopatand spre Cristina . Isi arunca cat colo casca si abia atunci isi dadu seama de dimensiunile tragediei . Corpul ei statea intr-o pozitie nefireasca, picioarele intr-o parte, unul atarnat, probabil rupt, bratele sucite cu palmele spre interior, capul intors inspre stanga . Arata ca o marioneta aruncata intr-un colt de magazie dupa o reprezentatie reusita . “Nuuuuu !”, striga el, dar ea nu-l mai auzea . O lua in brate, mangaind-o, in incercarea disperata de a o salva . Era insa prea tarziu . Ii cauta zadarnic pulsul, sufletul ei trecuse dincolo . O lasa usor pe pamant si incepu sa strige “Ajutoor, sa ma ajute cineva !” . Masinile oprisera in jurul lui si cativa oameni ii luara de umeri . “Nuuu, nu vreau sa plec . Sa nu-i acoperi fata !”, striga la un tip care venise cu un ziar larg deschis . “Vreau sa o mai vad o data “ . Ii privi pierdut ochii ficsi, larg deschisi si, deodata, vazu o lacrima pe obrazul ei, probabil ultima dinaintea mortii . Isi apropie degetul de ea, ca pentru a lua o ultima amintire, un strop de margaritar . Dar nu simti atingerea umeda, lacrima era tot acolo, pe obraz, fara ca el sa o poata atinge sau sterge . Se intampla ceva si un fulger ii trecu prin creier conectand instantaneu circuitele neuronale ….. Era in sa si asteapta impreuna cu Cristina sa intre in DN1 . “Vazuse” timp de 5 minute tot accidentul ! Extraordinar . Nu i se mai intamplase asa ceva pana atunci, recordul lui era de cateva secunde, dar astazi, in prezenta ei si stimulata de iubirea puternica ce se infiripase intre ei doi, mintea lui reactionase mai repede . Toate imaginile ii fusesera proiectate pe retina cu mult timp inainte ca ele sa se intample . Ramase blocat, incapabil sa se miste timp de cateva secunde . Fu trezit de claxonul unui camion din spate . Si atunci renunta sa mai plece de pe loc, trase motocicleta pe dreapta, ii scoase casca Cristinei, se uita intens la chipul ei nedumerit, ii atinse buzele intr-un sarut deznadajduit si ii spuse : “ Cristina, te iubesc atat de mult !” .
(Sfarsit ?)
