Am asteptat timp de aproape 3 ani sa se intample ceva . Am sperat ca voi vedea cursa in care Schumi sa fie primul din nou . Dupa 3 ani in care a cochetat ca amator cu alte sporturi, dupa zile lungi de iarna petrecute stergand de praf zecile de trofee si dupa mii de kilometrii facuti cu masina proprie la viteze ridicole, dar regulamentare, a decis ca este timpul sa-si puna din nou celebra casca pe cap . Si a facut-o starnind zambetele ascunse ale pilotilor tineri, admiratia celor mai “batrani”, neincrederea patronilor echipelor de Formula 1 si, bineinteles, teama familiei . Revenirea a fost una de suflet, facuta intr-o combinatie 100% germana : Mercedes, steaua industriei auto, si Niko Rosberg, fiul unui fost campion mondial (Keke Rosberg) si viitor si cert lider al pilotilor celor mai rapide masini de pe Pamant .
Primul an a fost unul de re-acomodare . Cu toate ca stia ca pe buzunarele proprii toate circuitele (cred ca nu exista unul pe care sa nu-l fi castigat !) nu a reusit nicio cursa memorabila . Duelurile roata la roata, eleron la eleron, cu cei mai buni piloti din Marele Circ, atacurile decise si depasirile spectaculoase, au fost dublate de curse dezamagitoare, cu sosiri la cateva tururi in spatele castigatorilor, cu steaguri albastre ce i-au cerut sa se dea la o parte pentru a face loc celor care erau cu mult in fata, cu neputinta de a raspunde elanului celor mai tineri . A strans din dinti, fara ca cineva sa-i vada chipul sub casca, a implorat de mii de ori cerul ce zbura deasupra masinii lui, i-a strans in jurul lui pe mecanicii ce nu stiau toate secretele unei masini perfecte si n-a cedat . Ma asteptam ca dupa fiecare cursa sa apara in fata microfoanleor si camerelor de luat vederi si scotandu-si sapca in fata noastra sa spuna : “Gata, nu mai pot, sunt prea batran, epoca mea s-a dus ” . N-a facut-o, din vanitatea pe care ti-o da increderea in tine insuti, din visul de a castiga inca o cursa, poate ultima . Sefii de la Mercedes au suportat si ei, au inchis ochii, echipa nu mergea cum trebuie, Rosberg era de fiecare data mai bun, dar legendele nu pot fi detronate, ele trebuie sa traiasca pentru a fi spuse iar si iar copiilor si nepotilor .
Al doilea an a fost mai bun . A inceput, daca se poate spune asa, sa capete experienta . Si au venit si clasarile mai bune . Chiar in apropierea podiumului, ajungand pana la locul 4 . Masina a mers mai bine, mecanicii au inteles ca fara un pilot bun nu pot regla la perfectie sistemele unui monopost . Traditionala superioritate pe care Schumi o arata cu multi ani in urma coechipierilor, adversarilor, tuturor, s-a transformat intr-o frumoasa prietenie si colaborare cu intreaga echipa Mercedes . Si cu Rosberg . Si impreuna au reusit sa duca un constructor cu o istorie scurta in Marele Circ printre primele echipe . A fost anul in care Michael s-a reimpacat cu toata lumea si a demonstrat ca si zeii sunt muritori .
2012 a inceput din nou cu deceptii . in primele 7 curse n-a atins decat de doua ori, la limita, zona punctelor . Cu doua locuri 10, aruncat undeva printre pilotii noi, de la team-uri cu nume exotice, parea ca isi scrie cu ultimele puteri paginile finale din jurnalul sau de bord . Abandonuri timpurii, din nou ciocniri de “cascadorii rasului”, manusi aruncate cu furie, volanuri mutilate de nervi, toate acestea convergeau spre un dureros esec . Dar, acum doua curse s-a intamplat ceva . Cu un ultim efort de vointa, comprimand resortul fizic la maxim, a reusit sa prind un “pole position” . S-a calificat primul in cursa, pozitie ce nu s-a materializat din cauza unei penalizari anterioare . Dar oricum a fost ceva, un semnal ca nimic nu s-a sfarsit . Si a fost si cursa de azi … In care a plecat din pozitia 12, cu sanse mici la puncte . Cursa care a avut de toate : abandonul liderului, safety car, ciocnirea celor de pe locul 3 si 4 si, bineinteles, caci aici am vrut sa ajung, un nou podium pentru Schumi . Dupa 6 ani, locul 3 de astazi este cea mai frumoasa rasplata pentru povestea pe care o scrie . A simtit din nou orice provocare oferita de circuitul din Valencia si a profitat cu stoicism de fiecare ocazie pe care a avut-o : a depasit atunci cand a trebuit, a temperat masina atunci cand parametrii ei o luau razna, a mirost cand sa schimbe “gumele” si a inchis orice incercare de a fi depasit din partea adversarilor .
A fost ziua lui, s-a bucurat din nou pe podium, ascunzand sub cozorocul sepcii lacrimile de bucurie . Si a fost suprema dovada ca marii campioni raman intodeauna acolo sus, pe soclul lor de glorie, indiferenti la trecerea implacabila a timpului .
*foto de aici
