Inauntru e frig, o raceala de cavou … Mai frig ca afara, unde cortina de fulgi ce cade usor, ca dupa un spectacol, iti incalzeste cel putin sufletul . La intrare, intr-un fel de hol, la o masa simpla, cu cateva hartii si pixuri in fata, sta un pensionar infofolit intr-un palton militaresc . Vinde RCA-uri si mai da din cand in cand si informatii despre Anca . Daca este pe acolo, cand se intoarce, lucruri de felul acesta . Pe usa scrie NON-STOP, dar cu siguranta Anca nu poate sta toata ziua acolo, are familie,  isi imparte treburile astfel incat toata lumea sa fie multumita . Sunt sigur ca pe timpul noptii, daca este o urgenta, un paznic, ce sta pe locul batranului cu RCA-ul, o suna pe mobil, iar Anca vine imediat (probabil ca sta intr-unul din blocurile ce marginesc piata pazita de soldatul de bronz) si rezolva si cererile nocturne .

             Imi da mana, se prezinta scurt “Anca” si ma invita sa iau loc .  Incerc sa o masor din cap pana in picioare, efortul nu este decat partial reusit din cauza obiectelor pe care le vad in spatele ei . E destul de tanara, fumeaza mult, imi dau seama dupa falangele patate ale degetelor aratator si mijlociu, iar ochii ii tradeaza oboseala si imaginile funeste pe care le vede in fiecare zi . Sinistre sunt si lucrurile asezate ordonat pe niste rafturi din spatele ei : prosoape ieftine, candele cu ceara alba turnata in mici cilindri de aluminiu, suluri de panglica neagra, de matase, batiste cu chenar negru, lumanari de toate dimensiunile, graunte de tamaie si multe altele . In stanga intr-un spatiu larg, dar intunecat, sprijinite de perete, troneaza vedetele magazinului : sicriele . Negre, maronii, insemnate cu simbolul dintotdeauna al crestinismului, crucea . Pe capac, pe laterale, stilizata in manere, dand forma suruburilor, este prezenta peste tot . “Preturile variaza, avem pentru toate buzunarele, mai ieftine, romanesti, facute la un atelier din Miercurea Ciuc, sau italiene, de firma, pentru cei cu bani si pretentii pentru viata de apoi . Cele scumpe au incluse in pret  si transportul, care altfel ar fi inca 200 de lei . Banii se pot da si in rate, daca aveti cheltuieli prea mari . Accesoriile sunt incluse si ele : perna, giulgiul si captuseala” . Sunt incapabil sa zic ceva, dar trebuie sa ma hotaresc . Intreb, ma interesez si de alte detalii si incearca sa ma ajute sa ma decid mai repede : “Pot sa va ajut si cu prepararea colivei, bunica mea e foarte priceputa la asta .” In mintea mea se aprinde un beculet : “Am dat peste o afacere de familie …” Aflu ca pe langa administrarea firmei de pompe funebre, are si o slujba la stat, lucreaza la spitalul orasului, dar, normal, banii de acolo nu-i ajung . Imi promite ca ma ajuta si cu formalitatile si “cosmetizarea” de la spital si imi pune intr-o plasa mare, pe care scrie REAL, prosoapele, batistele si  lumanarile pe care le cumpar totusi . Imi da mana, ne luam la revedere si ies la aerul proaspat pe care il trag cu sete in piept . Imi reglez respiratia, imi ridic gulerul paltonului si plec potrivindu-mi pasii pe urmele facute de cineva mai devreme in zapada .

 

             A doua zi o caut la spital . O gasesc la parter si nu la subsol, acolo unde credeam ca sunt  de obicei locurile cele mai tacute .  Sta intr-un birou, in spatele unei mese goale si trage cu pofta dintr-o tigara . Are inca manusile subtiri, transparente in maini . Ii dau restul de bani pe care il ia dupa ce isi scoate, in sfarsit, manusile, si ma intreaba : “Doriti sa-l vedeti ? A iesit foarte frumos !” . Ii raspund negativ din cap si ies din camera micuta tragand usa dupa mine. Apuc insa sa vad cu coada ochiului ce scrie pe o coala A4 lipita pe geam : “Anca, ingrijitor la morga ” .

*foto de aici