Era vineri seara si, desigur, o perioada din zi foarte aglomerata. Se vedea asta dupa numarul celor care asteptau cuminti, cu prosoapele pe umar, un aparat liber . Bianca avusese noroc, plecase mai repede de la birou, lasand in urma cateva mesaje necitite si un meeting amanat pentru luni . Inca de dimineata simtise asa …  un tremur in ideile care de obicei i se infatiseau rapid si clar in minte . Voise sa-si toarne o ceasca de cafea, dar uitase sa apese pe butonul aparatului si la prima inghititura nu simti decat gustul dulce si nisipos al zaharului. Se aseza apoi pe scaun si fusese cat pe ce sa izbucneasca in intrebari cumplite, adresate colegilor despre florile ei, primite acum cateva zile de la Dan, baiatul sfios de la Logistica . Norocul ei a fost ca si-a dat seama la timp ca era scaunul Cristinei si ca biroul ei era doi metri mai incolo, asteptand-o calm cu cele 7 frezii corai puse intr-o jumatate de pet de 2 litri . Spun noroc, pentru ca de pe silueta ei, zvelta si nervoasa, nu-si dezlipise privirea incruntata si crepusculara, o alta colega, Marina, cu care se afla intr-o permanenta competitie amoroasa . Cu greu isi stapanise, aceasta din urma, o remarca de genul “Ai mintea cat doua calorii !” cu care sa-i taxeze viteza de trezire din aceasta dimineata . Dar Biancai nu-i pasa, observase cu coada ochiului fulgerele albastre din ochii rivalei si ,ca intr-un joc de copii, isi intinse bratele, casca cat putu de tare, duse mana la gura si sub degetele palmei, scoase o limba uriasa in directia ei . Apoi, in sfarsit, isi regasi biroul, cu frezii cu tot si se linisti . Si florile aveau povestea lor . Dan venise acum cateva zile, de 1 Martie, timid ca un scolar in fata dirigintei, inghitind noduri si repetand cu ochii in tavan cuvintele pe care spera sa nu le uite . Bianca se ridicase de pe scaun si il lua, la propriu, de sus . Avea niste pantofi rosii, cu toc, asortati la dunga purpurie a ciorapilor laptosi, care ii transformasera picioarele in doi lujeri albi de crin . Il urmarea de mult pe Dan, ii placea roseata care ii aparea instantaneu in obraji atunci cand trecea pe langa el si de aceea aparitia lui o surprinse in mod placut . Mai ales ca isi dadu seama ca fusese singura aleasa, din toate fetele de la Marketing, sa primeasca flori . Celelalte, inclusiv Marina, capatasera niste martisoare, dragute dar reci si lipsite de viata . In schimb, buchetul de frezii, plimbat dintr-o mana in alta de Dan, era viu, zambea, striga, canta “Vine, vine primavara !”, ce mai !, era exact ce isi dorea mai mult si mai mult in acel moment . Iar bucuria ei il calma si pe Dan si il facu sa rosteasca cel mai emotionant si sincer discurs din viata lui : “Bianca, as vrea sa fiu soarele care in fiecare dimineata te trezeste si iti mangaie zambetul cu razele sale . Si as vrea sa fiu luna ce te leagana noaptea si iti saruta parul despletit . Iar aceste flori iti vor canta muzica inimii mele “ . Ce sa va mai zic, Bianca ramasese cu ochii mari, gura deschisa, cum nu a vazut-o nimeni niciodata, si se prabusi incapabila sa spuna ceva, pe scaun . Cred ca atunci am observat o sageata mica si subtire vibrand intens in partea stanga a corpului ei si un copilas pufos si dolofan, cu un arc in mana, razand cocotat pe un dulap . Iar ca bucuria sa fie suprema, in clipele acelea, Marina,, verde la fata, musca cu nervi din martisorul-cosar primit cu cateva minute inainte, gata-gata sa se inece cu firul alb-rosu de matase .

 

spring_by_robinhalioua-d5to85g

 

Intamplarile acestea erau de domeniul trecutului, dar nu fusese decat inceputul unei transformari . Fiorii aceia de dragoste si de placere ii trezisera Biancai pofta de viata, inghetata timp de cateva luni de frigul, asprimea si tristetea iernii . Si incepu sa scoata usurel capul din caldura si odihna “culcusului” hibernal . Mai inati isi schimba tinuta cu una mai usoara, iar pardesiul prazuliu de tercot fu primul accesoriu scos la iveala . Facu apoi un cult din a-si pune mereu flori proaspete pe birou . Isi schimba si wallpaperul de pe laptop (gasise unul cu niste toporasi de padure) si chiar si “cover-ul” de pe Facebook . Un soare bland ce lumina un parc plin de copii intampina acum prietenii ce-i vizitau pagina personala .

Astazi facuse si ultimul pas, nelinistea si reflezele intarziate de dis-de-dimineata ii adusera aminte de un lucru esential . Unul pe care il uitase cu desavarsire . Sa mearga la sala … Astfel incat, acum vineri, in primele ore ale week-end-ului, sub privirile incrunate ale celor care isi asteptau randul, Bianca, in pantaloni de sport si un maieu subtire, pedala de zor, pe loc, cu ochii la cifrele kilometrajului . 18 … 19 … 20 de kilometri si … start, primavara incepu cu o forta, la care contibuise si ea, fara sa stie, cu pofta de viata, dragoste incantare si bucurie .

 

*poza de aici