Astazi m-am gandit cum sa inlocuiesc lucrurile placute pe care le faceam inainte de uraganul Guvid 19. De exemplu, imi placea sa ma duc sa platesc, in fiecare luna, factura de electricitate. Era cam departe de casa, dar alegeam o zi de miercuri si ma asezam cuminte la coada printre coafeze, zugravi si vorbitori la telefoane scumpe. Ma puneam imediat la curent cu mercurialul de la Hale, cu situatia din Siria si cu ultimele retete de slabit. Cel mai mult si mai mult asteptam sa ajung in dreptul ghiseului si sa-mi intersectez privirea cu cea a casieritei blonde, cu ochii de smarald si cu degetele lungi pe care le folosea sa-mi caute datele in calculator. De fapt deschizatura ghiseului era atat de mica inca privirea mea putea cu greu sa ajunga mai sus de baza gatului ei, dar mie imi era de ajuns.
Nu o mai vad nici pe doamna de la cofetarie, imbracata frumos, cu sort alb, camasa galbena si guler de dantela. Imi cantarea fursecurile si inainte sa le impacheteze imi punea inca vreo trei bucati, asa, pentru mine, facandu-mi misterios cu ochiul.
Nu ma mai intalnesc nici cu proprietarul magazinului de vinuri de la care imi cumparam sticla de Riesling Italian, productie 2013, un an bun pentru viile din sudul tarii. De fiecare data imi povestea despre adolescenta lui petrecuta intr-un apartament din Bariera Bucuresti, aproape de Liceul 1 Mai, acolo unde isi chema prietenii si se uitau la casetele video aduse de taica-sau, un sofer de TIR “avant la lettre”.

Cel mai mult oftez dupa vanzatoarea de la magazinul de mancare pentru caini. Era o placere sa o vad cum se intinde sa ia crochetele de miel-orez si cum tricoul verde-praz ii urmarea ascultator toate liniile curbe. Iar eu alegeam intotdeauna mancarea de pe cel mai inalt raft. O data, cu ochii in alta parte, m-am pacalit si in loc de hrana pentru caini am luat mancare pentru pisici, iar catelul propriu a inceput sa toarca dupa cateva zile.
Asta e viata, nu stii din ce parte te loveste, asa ca, blocat in casa, am inceput sa ma gandesc serios la cumparaturile online. Adica sa renunt la 4 simturi: gust, miros, pipait si auz si sa ma bazez numai si numai pe ceea ce vad. Naspa, pentru ca port ochelari de distanta de la 16 ani. N-am avut incotro si am luat-o cu inceputul. Am ales un site, unul de imbracaminte, care avea un magazin elegant in Mall si o vanzatoare bruneta, micuta, cu privire dar..… dar mai bine ma opresc, pentru ca, nu-i asa, acum stau doar acasa, numai cu sotia si n-are rost sa distribui “fake news” si sa-i starnesc mai multa panica.
Sa revenim, am ales un site de imbracaminte si mi-am facut un cont, ca orice utilizator disciplinat. Mi-am pus numele, prenumele, adresa de e-mail, numarul de telefon, tot ce trebuie. Am ajuns la numele de utilizator si parola. Hai sa fiu creativ mi-am zis, sa aleg ceva ce nu se uita usor. La ID “nuiesnicicutanculdincasa” sau “cuiemovid” ori “noideacasanuplecam”. Ti-ai gasit, toate erau luate, semn ca mai gandesc si altii ca mine. Nu-i nimic, m-am straduit putin si am ales unul mai simplu: Popocateptl scris invers. Ura, asta nu era luat! La parola a mers mai usor. Dupa ce am incercat sirul lui Fibonacci, al lui Bernoulli si biletul cu care am castigat 12 lei in 1988 la Pronosport, toate insuficient de complexe pentru a fi acceptate, am apasat la intamplare pe tastele laptopului, am adaugat produsul dintre anul in care suntem, inaltimea unei porti de fotbal si varsta soacra-mii. Cred ca e mai tare decat combinatia de la seiful unde se tine secretul chiftelutelor de la Ikea! Buuuun, am rezolvat repede si asta! Hai sa intram in site. Tastez userul, bag si parola (remarcati ca n-am avut nicio problema sa memorez un sir de 19 caractere) si astept sa-mi delectez privirile cu noile colectii, primavara- vara-pana cand nu stim. As, nu trecusem de toate portile iadului. Mai era una: autentificare cu doi factori! Adica pe langa parola, al doilea factor era un cod pe care trebuia sa-l primesc pe telefon. Am zis “Da” si site-ul mi-a trimis codul pe telefonul propriu. Aveam 30 de secunde sa-l tastez. Corect, dar eu eram in sufragerie, iar telefonul meu in dormitor. Am aruncat laptopul cat colo si am inceput o cursa identica cu evenimentul lansarii navetei spatiale. Alergam spre dormitor si numaram invers in minte 30, 29, 28, 27 …. Am gasit telefonul, l-am trecut cu atentie si cu ingrijorare prin dreptul fetei, mi-am bagat codul in memoria personala si l-am reprodus exact cand mai erau 5 secunde. Mi-am tinut, cu grija, rasuflarea pentu cateva momente si, pe expiratie, am putut sa admir site-ul in toata splendoarea lui: “HTTP Error 500” ! Trebuie sa-i dau si astuia cu dezinfectant…

/*poza de aici https://www.deviantart.com/w-e-z/art/Tomorrow-s-Futuristic-Computer-Desk-676642092