Creta

Creta este un compus al calciului. “Sulfat de calciu”, cum ar apăsa îndelung pe litere doamna Baciu. În lunile de vară Creta e o insulă frumoasă, cu plaje fine, valuri înspumate, bere rece si zeiţe in bikini. În 1984 creta era un obiect micuţ, de culoare albă, având forma unui paralelipiped dreptunghic lipit de un trunchi de piramidă. Lungimea ansamblului era cam de 15 centimetri, cât sa încapă intr-o palmă puternică de licean sau intr-una delicată de liceană. În partea inferioară, creta era înconjurată de o hârtie subţire, roşie, pe care scria cu alb “Pionier”. Aveai nevoie de unghii puternice şi de răbdare pentru a curăţa, bucată cu bucată, toată “pieliţa” buclucaşă. Aşa, singură, creta nu era bună de nimic. Ba nu, greşesc, o puteai folosi să-ţi ridici rapid temperatura corpului la o valoare care să depăşească 37 grade Celsius, valoare la care asistenta medicală a liceului te băga in seamă. Cum? Foarte simplu! Pisai un colţ de cretă şi îl dădeai peste cap cu puţină apă. Efectul era garantat în mai puţin de 10 minute şi metoda se aplica înainte de ora de română la care nu învăţasei “Hanibal” sau cu puţin timp înainte de ora de istorie în timpul căreia voiai să te întâlneşti cu Dana de la “C”. Nu se aplica la orele de “Organe de maşini” sau “Matematici Speciale”, pentru că nu era nevoie, iar la orele de Fizică cu Mihai Ţ. nu aveai nicio şansă. Un coleg de al meu a încercat şi a fost “recompensat” cu un sejur de 3 zile extraordinare la Biblioteca şcolii. Nefericitul a avut totuşi noroc pentru că a rămas cu firele de păr neatinse. Creta mergea cel mai bine în combinaţie cu tabla şcolară. Ştiţi ce reprezintă acest obiect, nu-i aşa? L-aţi folosit in tinereţe? E, aşa, un tablou cu o suprafaţă mare de geam gros prins într-o ramă de lemn. Geamul este vopsit pe spate în verde sau în negru astfel încăt dacă scrii cu creta pe el urmele acesteia sunt perfect vizibile. E un fenomen fizic foarte simplu, se numeşte reflexia luminii. Celor mai curioşi le recomand să studieze manualul de fizică de clasa a XI-a sau să caute caietele din trimestrul II, aceeasi clasă, de la acelaşi obiect de studiu.

La primele ore, pe pervazul tablei, nu se gaseau decat cioturi de cretă pe care le puteai folosi doar dacă aveai o pensetă. Colegele noastre începuseră timid să folosească rimelul, rujul şi penseta. Pun pariu că le puteam gasi ascunse în cele mai secrete buzunare ale ghiozdanelor, dar niciodata nu ne-am fi gândit să le folosim bunurile personale, procurate cu atâtă trudă din Shop-urile de la mare sau din caminele de la IPG, la manipularea cretei. Aşa că, dacă erai elev de serviciu, o luai frumuşel pe scara profesorilor, ajungeai la parter, intrai in prima cameră pe stânga, acolo unde lucrau secretarele liceului, plasai diplomatic un “Saru’ mâna” lung şi dulce şi cereai voie politicos să iei câteva bucăţi de cretă din cutia mare in care se lăfăiau vreo două duzini. Plecai simetric, tot cu un “Saru’ măna” şi te întorceai victorios cu trofeele albe in mână. Dacă se scria cu creta întreagă pe tablă, primul rezultat era un sunet ascuţit ce transforma urechile audienţei în milioane de celule ce începeau să vibreze năucitor in domeniul apropiat de cel al ultrasunetelor. Aşa că soluţia era, foarte simplă, să rupi creta şi să continui să scrii cu ea aşa pe jumătate. Era mult mai bine, până cand rămâneau doar jumătăţi învelite în hârtie roşie. Acestea erau cojite încet, spre bucuria colegilor care îşi aşteptau rândul la “ascultat” şi care mai câştigau puţin timp. Viaţa unei crete era scurtă. Începea în primele ore ale dimineţii şi se sfârşea seara, când femeia de servicu lua ultimele rămăşiţe şi le arunca la gunoi. Câteodată creta ieşea din clasă şi se transforma in liniile şotronului pe care îl jucam pe asfaltul din curtea şcolii sau în tuşele şi linia fileului unui teren de tenis cu piciorul. Ori cum ne mai ziceau unii profesori: “Iar jucaţi fotbalul cu piciorul peste banci!” Azi creta a fost scoasă la pensie. A fost înlocuită de mijloacele moderne de comunicaţie: tabla electronica, calculatorul, videoproiectorul, etc. Dar mie tot mi-e dor de sunetul acut, inconfundabil al sărutului cretei pe tablă.

*poza de aici