La Londra este in desfasurare Campionatul Mondial de Atletism. Un spectacol sportiv si nu numai. Pentru ca in spatele performantelor atletilor, a straduintei lor si a sperantelor uneori implinite se afla si truda organizatorilor, munca lor neobosita pentru ca toate intrecerile sa se desfasoare in cadrul perfect din punct de vedere a corectitudinii, preciziei masurarii rezultatelor si fair-play-ului. Probabil ca ati vazut la fiecare proba oameni cu stegulete ce valideaza o saritura ori infigand o tija metalica in gazon in punctul in care a aterizat discul, sulita, ciocanul sau bila pentru a masura lungimea aruncarii sau inmanand apa concurentilor epuizati dupa cursa de 10000 de metri ori pur si simplu urmarind ca toti atletii sa respecte protocoalele de concurs.
Dar, este si un dar, urmarind cu atentie transmisiile televizate ale acestor jocuri am descoperit ca exista cateva zone neacoperite asa cum ar trebui din punct de vedere organizatoric si m-am decis sa-mi autopropun prezenta in cateva locuri strategice pentru a realiza lucruri care sa fie cu adevarat apreciate de care sportivi.
De exemplu, la terminarea finalelor la alergari, as astepta cuminte dupa linia de sosire cu un brat de steaguri reprezentand toate tarile participante la cursa si as inmana castigatorului stindardul cu care sa pozeze in fata camerelor de luat vederi si de fotografiat. Astfel as reduce timpul pe care el sau ea l-ar pierde cautand prin multime, la un spectator binevoitor, drapelul cu care sa-si acopere umerii transpirati de efort.
M-as plasa si in apropierea gropii de sarituri. Acolo as urmari zborul planat al saritoarelor si as interveni imediat dupa ce fetele ar pasi in afara dreptunghiului de nisip. Cu atentie, dexteritate si precizie as scutura fiecare fir de nisip din parul lor, as inlatura orice graunte de siliciu de pe fata, sanii, abdomenul si fes…, aaaa, popoul lor. Pentru ca se stie foarte bine, orice femeie, indiferent de situatia in care se afla, in uzina, pe ogor, in birou sau pe strada, trebuie sa arate impecabil, fara nicio scama pe taior, bluza, fusta sau ciorapi.
M-as aseza si langa salteaua pe care aterizeaza saritoarele de la inaltime sau de la prajina. Dupa fiecare saritura reusita (sau ratata) le-as da o mana de ajutor sa coboare de pe suprafata instabila si miscatoare si chiar le-as lua in brate pentru a nu risca o luxatie de glezna sau o intindere musculara.
La sosirea atletilor din cursele de distanta medie sau lunga as sta pregatit cu o salteluta moale, comoda, colorata pe care sa le-o ofer in momentul in care epuizati, sufocati, cu toate resursele consumate, se prabusesc pe pista intr-o incercare de a-si gasi starea de energie potentiala minima.
La saritura cu prajina a fetelor as prinde rapid batul eliberat in arcuirea lor peste stacheta. Necontrolata, prajina poate avea traiectorii nebanuite si nimeri in mod periculos peste trupul fragil al fetelor ce raman fara reflexe dupa ce inving gravitatia si asaltizeza cu viteza ve egal cu radical din doi ge has, unde has este inaltimea stachetei pe care tocmai au depasit-o.
Cam astea sunt ideile mele, urmeaza sa le concretizez intr-un mod care sa fie si placut si lucrativ.
*poza de aici
