Vara lui 1976 … Un camping undeva pe malul marii … Intr-un loc in care libertatea, atat cat era, se imbina perfect cu salbaticia marii . 2 Mai, un sat cu case acoperite cu stuf, pe gardul carora atarnau frunze subtiri, uscate, de tutun, cu aer umed, sarat, mirosind a peste si o plaja fina, argintie, ce astazi a fost inghitita de danele Santierului Naval din Mangalia . Este miezul noptii si toate corturile dorm tacute . Intr-un singur loc, spre cladirea singurului restaurant din zona, cativa oameni privesc la un televizor “Sport” asezat pe capota unui Moskvitch 408 . De marca aceasta, ruseasca, de masina poate ati mai auzit . Hai sa va povestesc ce era televizorul “Sport” . Pai ce sa fie ? Un aparat, mare cam cat un cuptor cu microunde din ziua de astazi . Ecranul nu era impresionant, nu avea decat 31 de cm in diagonala (cam 12 inches pentru generatia Y !), dar respectivul televizor avea o unica si mare calitate . Era portabil si se putea alimenta de la acumulatorul masinii . Si acest lucru era folosit din plin in acel moment . Pus pe o patura, ca sa nu zgarie vopseaua masinii, asezat sus, pentru ca toata lumea sa vada imaginile, reprezenta legatura acelor oameni cu lumea . Pentru ca antena lui subtire, telescopica, era orientata spre Bucuresti si capta in direct, din eterul luminat de stelele noptii, secventele Olimpiadei de la Montreal . Pe scaune pliante, pe nisip, in tricouri, disipand caldura acumulata in timpul zilei sau infrigurati de briza rece a marii si ascunsi sub paturi calduroase, imbratisati, galagiosi sau linistiti, tineri sau batrani, cu totii urmarea cu sufletul la gura exercitiul Nadiei Comaneci la paralele . Comenta, cu vocea-i inconfundabila, Cristian Topescu . Sau mai bine zis, soptea, astfel incat sa nu-i deranjeze evolutia . Una maiastra, cu intoarceri, salturi si rasuciri perfecte . Facute de o sportiva de care nu auzisem pana atunci, dar care a oprit in loc legile fizicii si a depasit cu usurinta limitele de atunci ale tehnologiei . Aterizarea a fost perfecta, de statuie vivanta, dandu-i lui Topescu startul unei interminabile serii de aprecieri, exclamatii si metafore . Pe malul marii, in linistea de smoala a campingului, s-au auzit niste oftaturi de usurare, iar ropotul de aplauze izbucnit spontan a aprinse cateva lanterne in corturile din apropiere . Nota a aparut imediat, mare, pe ecran, uluindu-i pe toti, de la Montreal pana la 2 Mai . Acel 1.00 a fost primul moment in lume in care calculatorul a fost invins de un om . De o fetita, o romanca, serioasa, incruntata, preocupata de propriul exercitiu, o zana ce a zambit doar putin dupa afisarea notei . A fost atunci, in 1976, momentul in care noi, romanii, am inteles ce inseamna perfectiunea si care sunt rigorile ei . Multa munca, foarte multa munca, renuntari, regimuri severe de pregatire, antrenamente continue, dorinta nestavilita de a invata, ajutorul neconditionat dat echipei si acolo, ascunsa la inceput, dar scoasa la iveala mai tarziu, o gena de geniu si excelenta .
Dupa episodul Montreal, in mai putin de un an, toate fetele de 7-12 ani s-au inscris la gimnastica, si-au prins parul in cozi simple, de cal, si au inceput sa se invarteasca pe bara orizontala a batatoarelor de covoare din fata blocurilor . Acesta a fost si va fi intotdeauna puterea exemplului pozitiv, ce genereaza o dorinta de nestavilit in a egala si a depasi performantele unui om de exceptie .
* poza de aici
