Se scoala toti la prima ora . Dis de dimineata, pentru ei, este bataia pestelui . Atunci vin toti corporatistii cu masinile la serviciu . Si atunci incep sa se invarta toti ca nebunii pe strazile pe care ei sunt stapani . Sunt baietii care “te ajuta sa gasesti un loc de parcare” . Singura lor calitate este ca stau in centru, pe strazile nedemolate de Ceausescu in urma cu 30 de ani . Iar norocul suprem este ca in apropierea lor s-a construit o cladire de birouri . Inalta, cu minim 10 etaje, lata, cu cateva firme pe fiecare etaj si, din greseala, fara locuri de parcare . Sau cu foarte putine, si acelea fiind ocupate de sefii firmelor de mai inainte . Asa ca angajatii obisnuiti sau sefii de rang inferior, atat timp cat nu-i lasa nervii si nu vin cu metroul, pleaca cu masinile cu 30 de minute mai devreme de acasa, pregatiti sa dea piept cu echipa superorganizata a parcagiilor de profesie .

 

Parking

 

Pentru ca da, a fi parcagiu este o profesie, una plina de provocari, dar si de satisfactii . Una care iti solicita mintea, reflexele si muschii . Mai intati trebuie sa pui la punct, cu arta, toata planificarea pentru o zi .Te scoli in zori, iti pui pe tine cel mai bun tricou cu Mutu, sau cu Tanase, iti indesi pe cap o sapca cat mai colorata si incepi sa desenezi pe un caiet, folosit pe jumatate de ala micu’ la temele de la chimie, scheme complicate ce seamana mai mult cu meandrele intestinului subtire . Sunt strazile din jurul tau, cu fiecare metru patrat liber de langa trotuare identificat si marcat . Urmeaza o munca titanica, impletita cu incordarea si concentrarea mintii, in care sunt puse, ca intr-un joc de pe tableta, diferite obiecte ce vor ocupa temporar acele spatii : tomberoane, lazi goale de plastic, crengi de copac, pancarte de farmacie si chiar caini special dresati sa stea nemiscati, intepeniti, intr-un anumit loc . Te duci apoi in recunoastere, tragi in piept aerul tare al diminetii, te saluti cu politistii comunitari ce motaie intr-un Logan prafuit si imprumuti o tigara de la pustii ce pleca spre liceu . Iti scrutezi concurenta  ce se vede departe, la doua strazi distanta, si te apuci de treaba . Muti tomberoanele, pui lazile astfel incat sa ocupe doua locuri de parcare in acelasi timp, o ajuti pe farmacista de la parterul blocului sa scoata afara pancarta pe care scrie “Servim retete pentru batrane compensate” asezand-o pe cel mai bun loc de pus masina, la umbra unui plop ce sta sa cada, si dai cu prenadez pe labele cainilor astfel incat acestia sa nu mai plece de acolo unde ii pui tu . Faza de executie este de abia la inceput . Urmeaza punctul culminant, clipa in care apar fraierii cu masini, soferii care incep sa bombane nervos vazand tomberoanele : “Iar vine Gunoiu’ pe strada asta !” sau speriindu-se de cainii ce maraie lipiti de asfalt : “Fugi de aici Bubico, lasa-mi cauciucurile in pace !”  . Chipurile lor se insenineaza atunci cand vad un zambet strangaresc si o fluturare de mana ce le face semn : “Vino aici, ca aranjez eu tomberoanele si alung haitele de caini !” Si asa se intampla, ca prin minune, toate obstacolele dispar si, curatat si parfumat, locul de parcare e “maritat” . Corporatistul e fericit, se bucura, nu mai conteaza ca lasa masina inghesuita, lipita de alta, in soarele ce o va transforma intr-un cuptor Siemens Martin . Se da jos, vede zambetul mieros al salvatorului si se lasa convins imediat sa scoata o bancnota cu Enescu sau un bon de masa ori un cupon de reducere de la Cora . Daca inchide masina si pleaca imediat fara sa se uite inapoi atunci risca … Nu mare lucru . Doar niste zarzare mucegaite indesate in grila de admisie a aerului, ce se vor transforma in scurt timp intr-o pasta cu miros de gradina zoologica . Sau un semnalizator spart, ce, al naibii, nu se gaseste decat adus din import pe valuta liber convertibila . Ori o demonstratie a teoremei lui Pitagora, facuta cu briceagul pe capota .

Exista si elita parcagiilor . Crème de la crème . Parcagiul cult . Fratele taximetristului istet . Cel care te intampina atunci cand deschizi portiera cu un “Traiti sefu’ ! Ce dimineata minunata ! Ce mai fac nevasta si copiii ? Cum se mai simte soacra, i-a mai scazut glicemia ?”  Cel interpelat se uita in sus, la cer, cauta soarele, dar nu-l gaseste, nu pentru ca s-a transformat intr-o pitica alba, ci pentru ca este acoperit de nori, se intreaba daca nu cumva aseara, dupa betia cu colegii, s-a insurat si a facut si doi copii, primind si o soacra la pachet, dar renunta, convins de zambetul neprefacut al celui din fata sa, si se indeparteaza de masina, nu inainte de a-i da o lama de “chewing gum” aflata mereu, la indemana, in torpedo . Dar culmea culmilor sunt baietii care stiu tot despre tine si despre meseria ta . Daca lucrezi la Cisco te iau imediat la intrebari despre ultimul model de router si despre viteza de comutare a pachetelor IP, daca lucrezi la McDonald’s iti va sugera sa pui si un pic de lamaie la salata de ton, iar daca esti femeie, draguta si avocata la o casa de avocatura de tipul “Manole si asociatii” iti va recunoaste parfumul de la 3 lungimi de masina : ” Domnisoara, Givenchy Ange ou Demon e cel mai potrivit pentru infatisarea de azi, din penal” . Iar domnisoara rade, dezvelindu-si dintii perfecti, isi acopera Matizelul cu o privire materna, protectiva si, inveselita, rupe o jumatate de covrig si i-o da preopinentului impreuna cu cartea ei de vizita : “Daca ai nevoie de un avocat bun, cauta-ma . Spune-i si lui Bercea Universalu’  !” .

Si tot asa, toata ziua … Baietii reiau intregul proces, ca niste profesionisti, pregatesc tura a doua de parcare, cea de pranz, trec la executie si apoi asteapta linistiti feedback-ul si evaluarea clientilor . Pentru ca, nu-i asa, si ei alcatuiesc o minuscula corporatie, una ce se bazeaza pe aceleasi reguli, scrise sau nescrise, ale unei companii de succes .

 

* poza de aici