Pentru Monica, Ilie si Costel

           Iata ca au trecut peste 15 ani de la “Marea Hoinareala” din centrul Europei . Care nu a fost doar o simpla “excursie de studii”, ci o lectie de istorie si de cultura, un contact profund cu civilizatia vest-europeana si, nu in ultimul rand, momentul in care s-a nascut o frumoasa camaraderie .

           Daca ar fi sa definesc prima senzatie avuta la sosirea in Viena (dupa primul meu zbor cu avionul !) as spune ca aceasta a fost una de uimire totala . Practic am ramas mult timp cu gura cascata la tot ce vedeam in jurul meu . La taxiurile mari, albe si elegante ; la reclamele colorate si stralucitoare ; la drumurile perfecte ; la hotelul in forma de piramida in care urma sa stam . Gura mi s-a inchis doar cand am mancat sandwich-urile pregatite “pentru orice eventualitate” de Monica, savurate undeva in parcarea a ceea ce urma sa descoperim a doua zi : Shopping Center Sud .

            Si au fost in primul rand cursurile de PRMS (era sa scriu SAP !), doar de aceea ne aflam acolo, cu toate personajele si locurile desprinse toate parca dintr-un film . Pottendorf este un sat aflat in singura regiune agricola a Austriei, si care prin curatenie si ordine “bate” orice oras mai rasarit din Romania . Acolo, noi romanii, i-am cunoscut pe cei ce urmau sa ne fie colegi (sau dascali) timp de o luna de zile : Velimir, mereu pus la patru ace; Tanya, usor derutata de condusul pe partea dreapta, dar mereu zimbitoare si prietenoasa ; elvetienii, condusi de Reinhard, inchiriindu-si in fiecare saptamana alta masina ; bielorusii alergand cu sacosele in fiecare week-end dupa noi, sperand ca ii asteptam macar un minut dupa ora fixata ; ceilalti, polonezii si slovacii, niste oameni normali, spre deosebire de noi care eram intr-o permanenta miscare . Nu ne opream nici seara, dupa ce alergam prin toata Viena (cu metroul, cu trenul – bineinteles cu un singur bilet !, cu piciorul pe la toate bisericile si palatele de pe Ring), ne aruncam rapid in piscina, iar apoi treceam la tenis de camp (cred ca de atunci am mai jucat doar o singura data !) sau la tenis de masa . Va mai amintiti meciurile dintre “Bucuresti” si “Provincie” pe care le incepeam cautand mingiile pierdute de altii prin tufisuri si care, dupa cateva seturi electrizante, se incheiau la o bere sau un suc (Ilie era responsabil cu “replenishment-ul” ajutat de celebrul lui rucsac) baute chiar pe terenul de joc . Sau meciurile de ping-pong sau partidele de tir cu arcul incheiate de relaxante saune . Intr-adevar, atunci am dus o viata sportiva .

 

             Sunt multe de povestit, se poate scrie o carte cu toate intamplarile de atunci . Mai tineti minte cum dimineata, in week-end, la micul dejun, pregateam sandwich-uri pentru toata ziua ? Sau cum mergeam cu microbuzul cu harta in mana (GPS manual !) si gaseam orice loc ce merita vizitat ? Sau cum intr-o seara am cautat disperati casa lui Beethoven si o austriaca binevoitoare ne-a intrebat “Care casa, ca Titanul avea vreo suta in Viena ?” .  Nu pot uita nici deserturile colorate, cu umbrelute pe care le comanda Ilie la carciuma in care mancam zilnic in Pottendorf, nici bomboanele Milka care ii placeau atat de mult Monicai . Vedeti voi, intr-o luna de zile s-a condensat un timp imens, am trait totul cu o intensitate maxima . Am reusit sa supravietuim intr-un univers ideal, in care nu am pierdut nici o secunda . Daca am fost noi si sa votam pentru presedinte …

            Dar cel mai important lucru a fost ca am gandit si ne-am miscat ca o singura persoana : nu trebuia sa spuna Costel de doua ori “maine mergem la Budapesta” ca noi deja eram in microbuz . Am fost o echipa perfecta, sudata din mers si care a avut la baza o spontaneitate formidabila . Si care a nascut o prietenie extraordinara . Indraznesc sa spun ca poate destinul nostru si-a croit drumul de inceput chiar in acele zile si in acele locuri . Monica a ramas marcata definitiv, pentru ea Viena este acum orasul pe care il vede in fiecare zi de la rasaritul pana la apusul Soarelui .

            Timpul a trecut, vietile noastre s-au schimbat, s-au implinit . Au aparut pe rand Serban, Zoe, Eliza, Nora si Iliana . Romania este, cred eu, undeva unde era Austria acum 20 de ani . Ne-am urmat fiecare in parte drumurile prin viata si prin lume, dar nu voi uita niciodata ca Viena a fost in 1996 locul in care toti patru am inceput sa visam mai frumos …

*foto de aici