Copiii mei nu sunt  la varsta studentiei . Nu au auzit nici macar de integrale sau de constanta lui Planck . Sunt inca la anii  intrebarilor iscate de capitolele cele mai citite din cartile de biologie . Sau, ca sa fiu la tema, sunt la etapa prieteniilor si curiozitatilor inspirate de feisbuc (oare au cont,  deocamdata nu am primit nicio cerere de prietenie de la ei !) . Dar, ca orice parinte responsabil care stie ca scoala superioara romaneasca nu mai e ceea ce a fost pe vremea cand studentii tremurau la propriu prin amfiteatre si camine, ma gandesc la viitor . Al lor . Si incepand de azi, cred ca o varianta interesanta ar fi sa-i trimit sa studieze in Marea Britanie . Adica, ba nu, sa-si castige singuri dreptul acesta, bineinteles . Trecand peste problema banilor, inca nu o discutam acum pentru ca s-ar putea sa ajungem la un “dead-end”, voi aduce ca argumente cateva idei expuse de un bun coleg astazi . Care are, ati ghicit, un un baiat student in “insula” . Mai precis in Tara Galilor . Cu a carei echipa de rugby tineam in tinerete uitandu-ma la una dintre putinele emisiuni vizionabile la TVR : Turneul celor 5 natiuni . Poate mai tineti minte acel 15 de vis, cu Gareth Edwards, dar mai ales cu J.P.R. Williams, celebrul fundas ce alerga cu favoritii fluturand in vant . Dar sa ne intoarcem … Colegul meu spunea niste lucruri interesante pe care as vrea sa le invete si copiii mei . Cica distanta si mai ales constrangerile de acolo i-au schimbat baiatul . In bine . Adica, de la dezordinea de acasa, din camera proprie, in care caietele si cartile erau amestecate cu haine si ciorapi, cu ambalaje de ciocolata sau cu CD-uri, la o ordine si curatenie de farmacie . Explicatia este foarte simpla : administratorii caminului in care sta nu prea stiu de gluma , daca gasesc un fir de praf cheama (fara licitatie) cea mai buna si cea mai scumpa firma de curatenie din oras si o pun la treaba . Si astia nu se incurca, folosesc cele mai bune materiale de curatenie, iar la sfarsit iti pulverizeaza in aer si cateva picaturi de parfum de trandafir (10 lire picatura) . Desigur, fiind intr-o tara civilizata, urmeza factura, in jur de 100 de lire, ce este inmanata imediat chiriasului sau parintilor acestuia (mai grav !) pentru a fi platita . Iar doua-trei hartii din acestea ajung sa-ti cheltuiaca banii primiti de acasa pentru o luna . Asfel, intr-un mod foarte simplu si eficient, te trezesti in pragul paranoiei, sculandu-te noaptea din somn pentru a aseza pantofii paraleli cu linia care uneste Steaua Polara de Alcor . Acesta ar fi un exemplu . Alt bun obicei, dat ca exemplu de colegul meu, este chibzuinta cu care baiatul sau isi cheltuieste banii . Una aproape delavranciana, ce are la baza planificarea fiecarui penny, atat pentru transportul in comun, cat si pentru iaurtul de dimineata, sandwich-ul de la pranz si berea de seara . Si mai sunt si altele … Rezumand, in cateva cuvinte, lucrurile bune aduse de o studentie (si poate nu doar in Wales) ar fi urmatoarele : ordine, chibzuinta, disciplina, dorinta de a reusi .

     Oare ce ar trebui sa fac pentru ca si pe copiii mei sa adopte aceste “bune practici” ? Sa le scriu pe usa camerei lor : “Dragi boboci, bine ati venit la cursurile Universitatii etc, etc ” ? Sau mai bine sa le fac eu ordine in camera ? 

 * Poza de aici