Menelaus, un grec simpatic, usor corporatist, mutat in Bucuresti de numai doi ani, simti inca de la intrarea in parcare ca ceva nu e in regula . Petrica, baiatul bun la toate, imbracat astazi intr-un trening tricolor, il ignorase complet, nu ii deschisese bariera si intorsese capul aiurea la vederea bancnotei cu chipul lui Enescu, fluturata ca semn de bunavointa . Asa ca Menelaus, eroul nostru, a trebuit sa se dea jos din masina, sa agite cardul prin dreptul cititorului si, in sfarsit, sa patrunda in parcarea subterana . Aici isi gasi locul, C31, ocupat de o Dacie careia nu i se vedea vopseaua din cauza petelor de rugina . Se uita mai bine la numar, intr-adevar era ceva straniu, cineva stersese 31 si scrisese 02, nu pricepu, stia foarte bine care este locul lui, aici in colt, langa icscinci-ul directorului de vanzari, dar acesta era, inexplicabil, ocupat . Facu vreo doua ture, incercand sa-si gaseasca un loc liber si, in sfarsit, isi inghesui apatrul intre un smart negru si un cos de gunoi .

 

a_greek_tragedy

 

Simti primele semne de furie cand, la lift, un ins blond, spalacit, dubios, apasa pe butonul de inchidere a usilor chiar in momentul in care piciorul lui era la cativa centimetri de prag . Se feri in ultimul moment de panourile culisante mormaind, doar pentru el, un “Malakia !” . Nu mai astepta urmatorul lift si o lua pe scari . Urca grabit cate doua trepte si, aproape de etajul doi, lumina se stinse brusc . Sau poate cineva o oprise, pentru ca auzi niste pasi mai sus si zari si o luminita ce se deplasa rapid . Dupa culoare isi dadu seama ca e ecranul unui galaxy, folosit pe post de lanterna . Se opri cu ambele picioare pe o treapta, nu mai stia daca este ultima sau se afla undeva pe la mijlocul scarii si isi cauta si el aifonul, stiind ca ii putea folosi blitz-ul pe post de lanterna . Ghinion, acesta se odihnea in masina, in buzunarul usii, complet inutil, la o distanta mica de el, cativa zeci de metri, dar la un drum pe care nici lumina nu putea sa-l parcurga, pentru simplul motiv ca era stinsa . Mai scoase un “Malakia”, acum cu voce tare, pentru ca nu avea cine sa-l auda, si porni pipaind drumul cu pantofii, cu mainile si cu genunchii . Lovi usa de le etaj mai intai cu fruntea, iar apoi si cu nasul si cu pieptul, dar durerea ii fuse imediat inlocuita de bucuria gasirii iesirii . Ajunse pe culoar, trecu ca o furtuna pe la receptie si intra in birou fara sa se mai uite in stanga si in dreapta . Se aseza cu teama pe scaun si isi porni leptopul inchizand ochii si rostind o rugaciune care incepea cu “O, tu, Zeus, ajuta-ma …” . Calculatorul porni normal, nimic neobisnuit nu i se mai intampla, iar Menelaus putu sa respire usurat . Pe la zece, ca de obicei se uita prin peretele de sticla dupa femeia de serviciu, stia ca la ora aceea, draga si scumpa de tanti Zenovia se prezinta ca un accelerat japonez, cu o precizie de cateva milisecunde, cu cafeluta aburinda, proaspat extrasa din esspresor . Hopa, nu se vedea nicio miscare . In ultimele luni, Zenovia avusese, in medie, doar 2.5 secunde de intarziere, dar si atunci n-a stiut daca nu cumva ceasul lui o luase inainte . Astazi era insa altceva . Trecusera 3 minute si nu se simtea nici macar mirosul de cafea . Ceva se intampla . “Mala…”, vruse sa zica iar, dar se opri dupa primele doua silabe, pentru ca, iata, zari basmaua rosie mult asteptata . Tanti Zenovia intra in birou, cu un zambet sudat pe fata, cu farfurioara si cescuta in maini, mai tremurande ca altadata, facand cafeaua sa sara in stropi mici din cilindrul cestii pe discul farfurioarei . Meneluas se invesli si el, dar zambetul ii ingheta cand vazu miscarile de prestidigitatie ale femeii ce scurse ostentativ lichidul negru de pe farfurioara in cescuta, dupa care aseza intreg ansambul pe birou, periculos de aproape de tastatura leptopului .  N-avu glas sa spuna ceva si nici nu mai avea cui pentru ca protagonista se evaporase ca berea dintr-un pahar intr-o zi torida . Se sterse la ochi, nevenindu-i sa creada ceea ce vazuse, dar nu apuca sa comenteze nici macar in gand pentru ca pe usa intrase Cristina . Venea in fiecare zi cu actele la semnat, dupa Tanti Zenovia, si era momentul lui de relaxare, placere si desfatare . Mereu, fie iarna, fie vara, purta o fusta scurta, lipita insinuant de partea posterioara, o pereche de pantofi cu tocuri mai lungi decat fusta si o camasa, creatie originala, la care disainarul uitase sa coasa ultimii trei nasturi . Se aseza pe scaunul din fata lui, la un metru si jumatate de birou si ii intindea incet, aplecandu-se, fara sa se grabeasca, una cate una, foile la semnat . “Pe toti zeii din Olimp, cred ca am luat-o razna, Cristina tu esti ?” o intreba pe femeia imbracata in pantaloni largi, cu helanca rasucita la gat si incaltata in bocanci . “Kalimera, scumpule, ce, nu ma mai recunosti ? Hai semneaza repede hartiile astea, ca ma grabesc ! Si poti sa inchizi si orificiul bucal !” Il inchise, si, pentru ca nu mai stia ce sa faca, se aseza stors de puteri pe scaun si incerca manevra finala de resuscitare : se ciupi de picior, inchise ochii si ii deschise brusc asteptand sa vada tavanul dormitorului si sa simta caldura si conforul patului de acasa . Deageaba . Privirea lui dadu tot de ochii Cristinei, frumosi oricum si oricand, indiferent de tinuta, de un verde semitransparet cu reflexe de argint si … dar se opri din visare pentru ca privirea ei parca spunea “Lasa reflexele si semneaza !”. Asa ca semna cu frica, incetand sa se mai gandeasca la ce se intampla . Cristina ii simti incordarea asa ca puse sare pe rana soptindu-i taios : “Si zi asa, kir Menelaus, nu il cunosti pe domnul Konstantinos Mitroglou !?” Si striga netezindu-si cutele helancii : “HAI ROMANIA !” Atunci, cu un zgomot de intrerupator, i se aprinse becul, unul mare, pentru care centrala de la Cernavoda nu era de ajuns . Se uita in coltul din dreapta jos al leptopului si vazu data de 19 noiembrie . “Aoleu, astazi e returul !!!” si isi lua imediat toti zeii masculini la intrebari, pe Zeus, Poseidon, Ares, Hermes si pe Apollo, incercand sa afle de la ei de ce niciodata nu i-a placut fotbalul .

 

*poza de aici