Cred ca acesta este cel mai sensibil subiect (nu numai de moda) pe care orice barbat de pe lumea aceasta il poate discuta . Mai degraba se pot descoperi secrete adanc ingropate, cum ar fi de pilda, conturile lui Ceausescu sau misterul mortii lui Kennedy decat sa se afle care sunt preferintele feminine in materie de genti, posete, traiste si, mai ales, si este foarte important, care este continutul lor . Este cetatea lor tainica, Pandora existentei lor, locul in care sunt acumulate raspunsurile ce pot salva, la o adica, omenirea de cea mai cumplita criza mondiala . As prefera sa ma aventurez in cea mai salbatica jungla africana, sa ma lupt cu cele mai fioroase si mai infricosatoare animale sau creaturi dacat sa intreb o femeie de ce prefera un anumit model de poseta sau, mai ales, ce contine ea .

Dar, totusi, apeland la un ridicat grad de presupunere si bazandu-ma pe intuitia tipic masculina (chiar exista !) o sa incerc sa definesc preferintele si tendintele ce se aplica acestui accesoriu .

In general, o poseta trebuie sa fie cat mai incapatoare . Sa aiba multe buzunare interioare si multiple elemente de siguranta : fermoare, capse, poate chiar un lacatel cu cifru . Sunt de preferat modelele tip traista, usor de purtat pe umar sau chiar in stilul “postas”, in diagonala de la umar la sold . Inevitabil, trebuie asortata la culoare cu pantofii, cel putin la nuante, iar daca se potriveste si cu tonul cromatic al ochilor se realizeaza combinatia perfecta pe care o cauta orice femeie . Eventual, cateva perechi de lentile de contact cosmetice pot surmonta situatiile de criza in care privirea se intuneca, aruncand fulgere si stricand intregul ansamblu coloristic .

Trecand dincolo de peretele inexpugnabil al gentii, perete ce este alcatuit de obicei din piele sau elemente ce imita aceasta, ajungem in universul secret al fiecarei femei . Si care cuprinde mai intai si mai intai elemente comune tuturor ocupatiilor : telefonul mobil, portofelul, portmoneul sau portvizitul, trusa de farduri si 2-3 rujuri avand nuante diferite, corespunzatoare momentelor diferite din zi, un pachet de servetele, o cutiuta de guma de mestecat, cativa biscuiti “Always”, bonuri de casa pastrate de la ultimele cumparaturi de Craciun, extrase bancare, chitante de la bancomat, liste de cumparaturi primite inapoi de la soti ce s-au achitat cu constiinciozitate de sarcinile de duminica, jucarii Kinder ascunse acolo de odrasle prea rasfatate, pachete de tigari foarte-foarte slim, cercei purtati la ultima intalnire cu doi furnizori externi, poze de la nunta sau de la botezul lui ala micu’, si multe, multe alte lucruri .

 

Cat_Purse_by_larrysleather

 

Acesta ar fi continutul standard, pachetul de baza, ca sa-i zicem asa . Urmeaza lucrurile specifice fiecarui departament sau fiecarei ocupatii .

Spre exemplu Financiar-ul … Cu siguranta in geanta fiecarei absolvente de facultate economica se va gasi un minicalculator avand cel putin cele patru operatii de baza si obligatoriu un ecran cat mai mare, astfel incat cifrele sa poata fi citite la orice varsta . Mai putem gasi si tabele mai vechi cu “intretinerea” de la bloc, completate in timpul liber, in saptamanile in care nu este “inchidere” . Tuburile cu Magne B6 si Memo Plus sunt si ele ascunse undeva langa lanterna minuscula folosita pentru a lumina noaptea yala de la usa .

La Marketing apar retete de tot soiul, scrise de mana sau printate, cu precadere din bucataria italiana . Si de asemenea o mutime de carti de vizita (majoritatea au nume masculine cu functii de la director in sus !) stranse de la evenimente mondene sau colocvii organizate de tot felul de firme de consultanta, research sau de alte servicii . Telefoanele mobile au toate cate un mutunache atasat ce invariabil poate fi greu de identificat, putand fi, ori un catel cu urechile pleostite, ori un arici cu tepii zburliti, fie un pisoi ce isi linge ultimele picaturi de lapte de pe bot .

La HR si PA&C inventarul este completat de volumul “De ce iubim femeile!” al lui Cartarescu, cat si de un MP3 player ce contine cateva audiobook-uri cu sfaturi media de la cunoscuti in domeniu : Alesandra Stoicescu si Vlad Petreanu .

Alaturi de poseta standard a unei IT-iste, mai apare din cand in cand, atunci cand doamna lucreaza mai mult de acasa sau cand nu a reusit sa raspunda in timpul programului la toate mesajele, invitatiile sau sondajele primite pe adresa privata de mail, deci ca sa leg ideile, mai apare si celebra geanta de laptop care contine pe langa obiectul care ii da numele si o pereche de espadrile sau ultimele numere din Cosmopolitan .

Ma opresc aici, dar pot sa pun pariu ca viata bate intotdeauna orice imaginatie si ca eternul feminin este un prilej de inspiratie, mirare si surprize .

 

*poza de aici