Rodica inchise caietul cu pagini atent caligrafiate si arunca o privire scurta ceasului de pe birou . Era abia 11 si mai avea doua ceasuri pana la prima ora . Simti stomacul cum i se strange la gandul ca se apropie prima teza din viata ei . Nu pentru ca nu invatase, nu, nici vorba, dar firea ei usor timida o facea sa se teama de orice obstacol ce ii aparea in cale . Si teza era unul dintre acestea . Invatase, nu pierduse vremea, dar oricum …

Decise ca era timpul sa se ocupe si de altceva . Era singura acasa, dar pentru orice eventualitate se uita precauta in jur . Apoi trase sertarul in care isi tinea bluzitele si pipai infrigurata sub el . Lipit cu putin scotch de lemnul lucios era un carnetel albastru, un jurnal in care Rodica incerca sa-si noteze periodic micile secrete . Il deschise, privirea i se opri pe cateva insemnari de asta vara, din tabara, rosi usor cand vazu numele lui Adrian, dar trecu repede pana ajunse la prima pagina alba . O netezi usor cu mana, desuruba capacul stiloului si se apuca sa scrie prima litera : un E ca o aripa de fluture . Continuarea ramase in aer pentru ca telefonul o facu sa tresara puternic . Era Roxana, colega ei de banca :

–          Buna, ce faci ? se auzi o voce hotarata .

–          Invatam, mai aruncam o privire peste subiectele de la teza ! minti fara ezitare Rodica

–          Aaa, despre teza vroiam sa-ti spun si eu . Am vorbit intamplator cu buna noastra “colega” Madalina, si mi-a spus ca ea sta linistita . “Cam stiu ce o sa ne pice” asta a fost expresia ei, sublinie ironic Rodica

–          Nu mai fi si tu asa de rea . Madalina e o fata buna, invata bine, tocmai de aceea e si sefa clasei .

–          Da, si la extemporalul de la geografie, tot sefa era . Dar la copiat ! Au vazut-o toti, mai putin profa care era ocupata cu ultimul numar din Cosmopolitan . Las’ ca ii aranjez eu “relieful” cu prima ocazie .

–          Hai, las-o si tu acum . Sa vorbim despre teza mai bine . Ai reusit sa inveti tot ? incerca sa schimbe subiectul Rodica

–          Am invatat, cum sa nu ! pufni de cealalata parte a firului Roxana . Ma bazez pe tine . Trecem noi si de asta . Spune-mi acum, ai vorbit ieri cu Adrian ?

Bujorii din obrajii Rodicai nu se vedeau prin telefon asa ca aceasta simula indiferenta :

–          Nu, ieri ne-am intalnit la biblioteca, dar nici nu m-a vazut ! Era preocupat de “Neamul Soimarestilor” nu de mine ! Stai putin ca latra catelul, cred ca e cineva la poarta, te sun eu mai tarziu, pa, pa ! intrerupse brusc convorbirea si rasufla usurata ca nu a mai trebuit sa raspunda si la alte intrebari indiscrete . 

Nota 2-3 fraze in carnetelul secret, il lipi la loc sub sertar si se apuca sa reciteasca doua comentarii mai stufoase . Le facuse cu ajutorul pretios al mamei sale, ea insasi o abonata la Olimpiadele de Romana din vremea cravatelor rosii de pionier si a fundelor mari, albe, prinse in par .  Gandul ii zbura totusi la cele auzite la telefon . Nu ii era nici ei simpatica Madalina, stia ca ar face orice pentru o nota buna, dar pe langa toate acestea avea si calitati : era o fata draguta, sportiva, cu reale inclinatii pentru limbile straine . Iar baietii din clasa nu o ocoleau …

            Cainele latra acum cu adevarat, Rodica se trezi din visare si se apuca sa-si faca ghiozdanul . Isi aseza in ordine caietele si cartile iar apoi puse cele doua batoane de ciocolata cumparate de le chioscul din colt . Spera sa-i dea unul si lui …  Dar gandurile ei cotira brusc spre teza de la Romana … Si la comentariile nesfarsite pe care trebuise sa le invete …

            Se imbraca, lua in trecere ghiozdanul rosu ca o flacara, mangaie scurt blana terrier-ului din curte si fugi spre statia de autobuz . Se uita putin disperata la ceas : mai avea doar 20 de minute pana la prima teza din viata ei …

 *poza de aici