Cred ca mai tineti minte filmul cu Dana Oana Sarbu si Mihai Stefan Banica . Erau elevi, cu uniforme, cu teze, cu examene, cu profesori, colegi si cu un mare succes de public . Iar coloana sonora a ramas in memoria colectiva ca un reper al tineretii noastre .
“Timp,Incotro mergi? Spre ce meleaguri noi, grabit, alergi? Cum Poti intr-o zi Sa schimbi in oameni mari niste copii? Azi, In pod pitit Sta ursuletul carn, Ieri, mult iubit Si, Vrei ori nu vrei, Anii de scoala, vad, Se duc si ei… Ani de liceu, Cu emotii la romana, Scumpii ani de liceu, Cand la mate dai de greu, Ani de liceu, Cand tii soarele in mana Si te crezi legendar Prometeu… Ani de liceu, Cand se-ntampla-o tragedie Fiindca el te-a zarit La un film cu alt baiat, ani de liceu,
Impletind cu poezie Tot ce ai tu mai bun, mai curat…Timp, Nu fi hain, Sa mai fim liceeni Macar putin! Nu Goni grabit Anii de aur ce ne-ai daruit. Ani de liceu, Cu prietenii pe viata, Scumpii ani de liceu Ti-i vei aminti mereu, Ani de liceu, Enigmatica prefata La romanul ce e doar al meu… Ani de liceu, Cand in recreatia mare Te ascunzi ca sa poti inc-odata repeta, Ani de liceu, Cand o ora un an iti pare Fiindca stiï ca te va asculta…”
Versurile imi starnesc mereu o emotie deosebita si, ascultand din nou cantecul lui Florin Bogardo, am simtit, ca de fiecare data, ca din cer, din eter, de niciunde, un graunte microscopic de melancolie mi-a intrat in ochi nascand o lacrima de bucurie .
Iar fraza de mai sus, poate mult prea lunga, nu se vrea decat o introducere la o analiza (pe text) pe care ma incumet sa o fac dupa ce mi-am sters discret ochii, sub privirile intrebatoare, usor mirate ale copiilor mei .
Autorul necunoscut (cred ca este totusi Stela Enache, compozitia muzical-lirica fiind o creatie de familie) incepe abrupt, cu o incertitudine : “Timp incotro mergi?” . Timpul, introdus in ecuatie intr-o maniera anti-relativista, alearga, se contracta, in loc sa se dilate asa cum am invatat noi in clasa a XII-a de la profesorul T. Iar apoi, aducandu-ne aminte de la matematica, ca orice teorema are si o reciproca, versurile urmatoare pot fi usor contrazise si modificate astfel : “Sa schimbi in copii niste oamani mari ” .
Contradictiile continua, in podul meu nu se afla nici un ursulet, nici macar ne-carn, poate doar o bicicleta veche, cu lantul rupt, si o pereche de carti de joc, patate de cerneala, folosite la jocul de bridge practicat in lungile pauze dintre orele de Biologie si cele de Franceza .
Trecerea in revista a tuturor materiilor de liceu continua cu Romana . Aici da, autorul anonim o nimereste : “Cu emotii la romana !” . Nu pot descrie fiorul lipotimic pe care mi-l producea profesorul C. in momentele in care se plimba printre banci zornaindu-si cheile in buzunar si cautand un candidat la “ascultare”. Si oftatul de usurare care se auzea din aproape totii plamanii atunci cand se oprea langa Bogdan Alexandrescu, batandu-l puternic pe umar si strigand la el cu glas rasunator : “Apostolescu, spune tu !”.
La “mate” nu am dat niciodata de greu, emotiile nu se comparau cu cele de la Fizica sau Romana, clipele in care eram dezorientati (rare !) erau imediat rezolvate de Doamna M., cu zambetul pe buze : “Treci la loc, ti-am pus nota 3 !” .
Versurile urmatoare nu reflecta defel realitatea de atunci . Nu tineam deloc soarele in mana si nici nu voiam sa fim Prometeu . Telurile noastre erau mai pamantene : da, mingea de fotbal poate fi comparata cu un soare, si o si tineam in mana, pe picior, in plasa de sport, in banca, in curtile vecinilor ; ea era “zeul” nostru din timpul orelor, dupa ore, sambata, duminica, in locul informarilor politice, si mult timp dupa ce am terminat liceul (pentru unii chiar si acum) . Ce Prometeu, ia aduceti-va aminte : Rummenigge, Maradona, Camataru si Serbanica erau modelele noastre de atunci .
Urmeaza intriga ca parte obligatorie a unui disertatii literare, si este una dramatica, tensionata : “el te-a vazut la un film c-un alt baiat” . Inchipuiti-va hohotele de ras ala adolescentilor din ziua de azi . “La un film, ce e aia ? Poate la un film pe net, downloadat de pe Torrente ori poate la un videochat ! Cu un alt baiat ? Doar cu unu’ ? Dar nu este nici o problema, iubirea este astazi un sentiment ce se practica la comun, fara nici o deosebire ” . Si completez si eu aducandu-mi aminte cum mai chiuleam cu Laurentiu de la ore pentru a prinde bilete in primul rand, la “Tineretului”, si vedeam dati pe spate, la propriu, “Imi sare tandara” sau “Sunt timid, dar ma tradez” . Si alta chestie, pe vremea aceea cinemetografele erau asa de aglomerate, atat la intrare cat si in sala, incat mai mult ca sigur ca nu o puteai nici macar simti “pe ea la un film cu alt baiat ” . Si mai intreb si altceva, el, “inselatul”, nu era cumva la randul lui la film cu o alta fata ? Nu vreau sa insist, pentru ca ipotezele se pot inlantui ca spirala ADN-ului, iar concluzia finala se muta in zona pariurilor sportive .
Ajungem si la punctul culminant . Si aici spun cu mana pe inima, de o mie de ori “DA” . Liceul a legat prietenii pe viata ! Si astazi ma bucur nespus cand vad pe ecranul telefonului numele lui Lau, tresar cand il vad pe Gabi online pe Skype sau de-abia astept ziua de vineri pentru a-l apela pe Sorin si a-l intreba daca este sau nu la cumparaturi, ori profit de fiecare ocazie pentru a-l provoca pe Dragos la discutii interminabile despre istorie, sport, geografie, politica sau retete de mancare . (Doamne, omu’ asta se pricepe la toate !) . Si exemplele sunt nenumarate, acestea mi-au venit mie in minte acum . Cu totii avem prieteni si din facultate, si de la serviciu sau castigati in diferite momente frumoase ale vietii, dar multe din aceste relatii au fost fie construite pe subiecte materiale, bine determinate (“nu vrei sa-ti iau eu astazi cursurile”, “ce ar fi sa lucram impreuna la acest proiect”, “nu-i asa ca sefu’ asta te enerveaza”), fie au fost efemere, netraind mai mult decat cateva rotatii ale Pamantului in jurul Soarelui . Iar anul acesta , pentru mine, a fost unul inceput alaturi de prietenii din liceu, continuat ca intr-un basm, in timpul vacantei, tot alaturi de ei . Si probabil, sfarsitul lui ne va gasi tot impreuna .
Excursul meu literar se incheie aici, poezia comentata reluand, la refren, temele deja amintite : emotiile de la Romana, dificultatile algebrice si geometrice, “tragedia” de la Cinemascop .
Ultimul vers : “Ani de liceu împletind cu poezie/Tot ce ai tu mai bun, mai curat” este cel care ramane intiparit perfect in inimile noastre, fiind, daca vreti, steaua care ne-a calauzit pe toti pana acum . Inchid ochii si va zaresc pe toti imbracati in elevi, asezati frumos in banci, seriosi si preocupati … Ssst, profesorul poate sa intre, noi vom raspunde inca o data “Prezent” la cel mai important examen, cel al prieteniei …
*poza de aici
